Evenimente / Știri

Recomandare de lectură – Pierduți în Cartierul Spaniol, HEDDI GOODRICH

Iată câteva reacții și ecouri din presa și blogurile de profil din România și din lume apărute după publicarea romanului: 

„Un roman romance, în parte autobiografic, foarte bine scris, adesea cu fraze și paragrafe încântătoare și poetice de-a dreptul, care descrie atmosfera unuia dintre cele mai pitorești orașe italiene – aproape o declarație de iubire pentru oraș.” Stelian Țurlea, MEDIAFAX

 „Acel știu că preferi să mă știi mort cu care începe romanul îți va da fiori și va constitui substratul perfect pentru o poveste de dragoste cum nu s-a mai scris în ultima perioadă.” Andreea Băluțeanu, CARTEA DE LA ORA 5

 Pierduți în Cartierul Spaniol sau despre dragostea care ne găsește

 „Tânăra americană Heddi de numai 16 ani descinde în cartierul cel mai pitoresc și istoric din Napoli, pentru a studia istoria și limbile vechi. Deja bucuroasă că își aude numele pronunțat pentru prima dată astfel încât și ei i se pare interesant și special, ea face apoi cunoștință cu un tânăr italian, Pietro, iar acolo, în labirintul vertical al Cartierului Spamiol, printre straturile de lumină, de cultură și mai ales de emoții și istorii, viața capătă sens pentru ei doi. Un labirint al identității în care ei s-au găsit, dar, inevitabil, ca în labirint, se vor și despărți: diferențele culturale prea mari îi târăsc în colțuri diferite de lume. Americana nomadă Heddi își găsește forța, curajul și simțirea, glasul și identitatea ca să-și continue drumul, iar Pietro sicilianul le alege pe cele care i le-a prescris familia lui tradițională. Povestea lor de dragoste există numai în măsura în care Heddi scrie, iar felul în care ne face să participăm la asta dă măsura unei uluitoare postmodernități a acestui Bildungsromance sau acestei povești de dragoste identitare.”

Roxana Melnicu, BURDA

Heddi Goodrich ne convinge despre contrariu, demonstrându-ne că, uneori, maturitatea nu aduce cu sine eliberare, ci dimpotrivă ne leagă și mai mult de toate cuvintele nerostite, de toate emoțiile păstrate sub tăcere și de toate clipele în care au fost făcute concesiuni inutile. Totuși, istoria lui Heddi și Pietro este și despre diferențele care ies la iveală într-un final. Se pare că orice relație are totuși în străfunduri un gram de raționament, iar jurămintele de fidelitate nu sunt neapărat o garanție a longevității. Corina Moisei-Dabija, BOOKNATION 

 

„Uitați de Elena Ferrante! În acest roman, Napoli este încântător, hipnotic, descris cu iubire și nostalgie.” Daniele Bresciani, IL MESSAGGERO

 „Un roman despre Napoli, văzut prin ochii unei străine care, surprinzător, i-a găsit cea mai autentică voce.“ CORRIERE DELLA SERA

„Imposibilitatea de a părăsi un oraș care își urmărește propriii copii.“ IL FOGLIO

„O poveste care este o declarație de dragoste pentru Napoli, deloc previzibilă, puternică și autentică, tocmai pentru că vine dintr-o privire străină care nu este deloc intimidată de vasta și adesea dificilă înțelegere a orașului.“ LA REPUBBLICA

 

 

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

luni,
20 mai, 2024

Editie noua a cartii “1077 de trepte” – autor Dan Voiculescu

Editura RAO va pune pe piata o noua editie a cărţii “1077 de trepte” de Dan Voiculescu. Asta după ce, mare parte dintre volumele din prima ediţie s-au epuizat in majoritatea punctelor de vanzare de la nivel naţional. Cartea care oferă o perspectivă unică asupra provocărilor și reflecțiilor autorului în timpul detenției, va fi, in […]

miercuri,
26 octombrie, 2022

JOHN BOYNE lanseaza Ruinele timpului (continuare a bestsellerului Baiatul cu pijamale in dungi).Festivalul FILIT 2022 de la Iasi

Vineri, 21.10.2022, apreciatul autor JOHN BOYNE a participat la festivalul FILIT de la Iasi. Numerosi cititori au fost prezenti in sala Teatrului National pentru a-l asculta pe autorul cartii Baiatul cu pijamale in dungi si pentru a lua autografe. Cu aceasta ocazie, a fost lansata si continuarea romanului vandut in peste 11 milioane de exemplare. […]

vineri,
29 mai, 2020

#365decarti – Cântecul lebedei mecanice

Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.  

Citește toate articolele