Este iunie 1941 şi războiul nu merge deloc bine pentru Anglia, care aruncă în luptă val după val de bombardiere peste Canalul Mânecii, doar ca să fie doborâte de Luftwaffe. Cerurile - şi războiul, de altfel - par să îi aparţină lui Hitler. Însă pe o mică insulă daneză din Marea Nordului, Harald Olufsen, un tânăr de 18 ani cu talent ingineresc, descoperă o instalaţie secretă germană, aşa cum nu a mai văzut niciodată. Harald ştie că trebuie să împărtăşească descoperirea cuiva - tot ce trebuie să facă este să îşi dea seama cui. Cum Anglia pregăteşte cel mai mare atac aerian plănuit vreodată, descoperirea lui Harald ar putea întoarce soarta războiului. Dar Harald are la dispoziţie doar un vechi biplan - Viespea -, abandonat într-o biserică în ruine, un avion atât de uzat încât pare puţin probabil să se poată ridica de la sol. Urmărit de duşman, vânat de colaboraţionişti, fără să aibă practic nici o pregătire, cu o rezervă limitată de combustibil şi fără să fie sigur că poate supravieţui zborului de aproape o mie de kilometri, Harald poartă cu sine cea mai mare şi poate singura speranţă de a evita un dezastru.
Romanul relatează povestea adevărată a unui colonel de la BereteleVerzi, care, după ce se pensionează, este chemat să conducă un raidsecret, organizat de magnatul H. Ross Perot. El este pus în fruntea unuicomando care are misiunea de a scoate dintr-o închisoare iraniană doiangajaţi americani ai lui Perot, directori executivi specializaţi încomputere din cadrul unei corporaţii […]
Abandonat de ambii părinţi, tatăl irlandez, mama congoleză, Bruno Salvoa tânjit toată viaţa după un model pe care să-l urmeze. Originile saleafricane şi fluenţa în numeroase limbi l-au transformat într-uninterpret de top la Londra, apreciat de oameni de afaceri, de medici, dediplomaţi… şi de spioni. Angajat de Anderson de la Serviciul deInformaţii britanic ca interpret […]
Charles Foster, şef al unei reţele de agenţi infiltraţi în Germania deEst, nu le poate ierta superiorilor refuzul de-a răscumpăra trei spionicapturaţi în misiune şi plănuieşte o răzbunare rarisimă: îşi oferăserviciile contraspionajului est-german. Decizia lui atrage furia şipanica englezilor, dornici să îi recupereze prin orice mijloace. Însănimeni nu poate anticipa prăbuşirea Zidului Berlinului, în urma […]
Lui George Smiley i-a plăcut omul, iar acum omul este mort. Suicid. Darde ce? O scrisoare anonimă afirma că Samuel Fennan, omul de laMinisterul de Externe, fusese membru al PartiduluiComunist, în timpul studenţiei, înainte de război. Nimic foarteneobişnuit pentru generaţia sa. Smiley a făcut clar faptul că ancheta –doar ceva mai mult decât un control […]
James Bond trebuie să-l înfrunte pe Mr. Big, un gangsternemilos din Harlem, care este, de asemenea, unul dintrecei mai buni agenți ai SMERŞ de pe teritoriul SUA. Mr. Bigaduce în mod ilegal comori britanice în New York, de peo insulă jamaicană îndepărtată, iar veniturile din vânzărileacestora sunt direcționate către Moscova. Agentul 007 trebuiesă găsească ascunzătoarea […]
Faimosul erou al lui le Carre, agentul serviciului de informaţii britanic, George Smiley, se confruntă cu o problema de viaţă şi de moarte: trebuie să descopere o “cârtiţă” – un agent dublu sovietic, care a reuşit să se infiltreze până la cele mai înalte nivele în Serviciu Secret din Marea Britanie. Cu ajutorul lui Karla, […]
Mihail Filitov este erou de război şi colonel în Armata Roşie, însănumele său de cod în CIA este Cardinalul. O întâlnire întâmplătoare înmetroul din Moscova determină KGB să lanseze vânarea spionului aflat îneşaloanele superioare ale puterii ruseşti. SUA şi URSS negociază untratat care ar putea conduce spre război – sau spre pace – în vreme […]