Spionul sef al lui Hitler – Misterul Wilhelm Canaris

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
Adaugă la favoriteAdăugat la favorite
Imprimă acest articol   Imprimă acest articol
Cartea este prezentă în formatele:
Biblioteca Rao
O carte captivantă, ce încearcă să desluşească misterul amiralului
german care, într-un fel, a ajutat Marea Britanie să câştige al Doilea
Război Mondial, povestea lui Wilhelm Franz Canaris prezintă
alternativele pe care cei aflaţi la putere le-au avut la dispoziţie în
momentul cel mai dificil al istoriei secolului XX. Cartea nu se opreşte
aici, ci prezintă traiectoria urmată de Canaris, care în 1935 a fost
numit şef al serviciului de spionaj militar german (Abwehr), dar apoi
s-a opus planurilor lui Hitler. Şocat de bestialitatea acestuia, de
uciderea evreilor polonezi, Canaris a participat activ la efortul de a
pune capăt dictaturii şi a încercat să organizeze o lovitură de stat
(eşuată). Deşi cei mai mulţi membri ai "cercului lui Canaris" au fost
executaţi de Gestapo sau au ales să se sinucidă, Canaris a continuat să
lupte împotriva lui Hitler şi a intervenit pentru a salva numeroase
victime ale persecuţiilor naziste, inclusiv mai multe sute de evrei, pe
motiv că ar fi fost "agenţi" ai săi, de care nu se putea lipsi. În 1944,
Hitler îl demite şi Canaris este arestat la domiciliu, iar mai apoi un
tribunal militar al SS îl găseşte vinovat şi este executat prin
strangulare lentă.

ISBN:
9789731038506
Nr. Pagini:
386
Apariție:
S-ar putea să-ți placă și...
Spioni fara tara

O scurtă istorie a începuturilor serviciilor israeliene de spionaj, cufondarea și primele misiuni ale așa-numitei Secții Arabe, în paralelcu nașterea statului israelian în 1948. Cartea redă în principalactivitatea a patru spioni evrei din țările arabe, în anii 1948-1949,toți sub 25 de ani, care sub deghizarea unor oameni de rând, vânzătorila băcănie sau proprietari ai unei […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
43,00 RON
Matti Friedman
ISTORIE
Operatiunea Cezar

DOVEZI COPLESITOARE DESPRE CRIME DE RAZBOI SI CRIME IMPOTRIVA UMANITATIIÎn Siria, un om a reuşit să le strângă şi să le divulge. Numele lui decod? Cezar. Acest fost fotograf al poliţiei militare siriene şi-a riscatviaţa şi familia pentru a realiza, vreme de doi ani, 45 000 defotografii şi a strânge documente ale unor deţinuţi torturaţi […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
34,99 RON
Garance Le Caisne
ISTORIE
ALGORITMUL HOLOCAUSTULUI

Distinsul medic neurolog Jean-Jacques Askenasy,cercetător în domeniul neuroștiinței din Israel, membrude onoare al Academiei Române, se adâncește în studiulștiințific al motivelor ce au condus la una dintre cele maimari tragedii ale umanității. Volumul AlgoritmulHolocaustului. Reversibilitatea Om-Bestie subliniazăaceastă posibilitate a omului de a regresa până la stadiulîn care își omoară cu brutalitate semenii. După cum afirmăautorul: […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
45,00 RON
JEAN-JACQUES ASKENASY
ISTORIE
Joc de spioni

Joc de spioni dezvăluie un triunghi letal de spionaj din timpul celuide-al Doilea Război Mondial. Povestea are în prim-plan trei bărbați – unbritanic, un francez și un german – și duelurile pe care le-au purtatîntr-o atmosferă de colaborare, trădare și asasinat, în care camaraziii-au vândut pe tovarăși, pe agenții aliați și pe piloții doborâțigermanilor, la […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
54,00 RON
PADDY ASHDOWN
ISTORIE
Resistance. Razboiul nostru

Când naziştii au ocupat Parisul în 1940, Agnés Humbert, respectabilistoric de artă, a dat dovadă de un curaj nebunesc şi de o credinţăoarbă. Împreună cu o mână de colegi de-ai săi, de o distincţieremarcabilă, de la Muzeul Omului din Paris, ea a ajutat la întemeiereauneia dintre primele grupări organizate ale Rezistenţei franceze.Reţeaua de la Muzeul […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
39,99 RON
Agnes Humbert
ISTORIE
De la marele razboi la Romania intregita

La sfârşitul anilor Centenarului Primului Război şi ai celei maiimportante construcţii politice din istoria României, cu toatăliteratura istorică «explozivă», nici eu şi nici mulţi istoricicunoscuţi de mine, din scrisul lor sau din întâlnirile frecvente înţară, nu avem sentimentul că subiectul s-a epuizat. Mai mult, numărulîntrebărilor creşte, iar în multe cazuri, răspunsul încă nu a fost […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
39,99 RON
Maior
ISTORIE
Biroul de premonitii

La începutul anului 1967, doi oameni din sudul Țării Galilor deschidBiroul de Premoniții, unde oamenii își pot trimite visele șipresimțirile, care apoi vor fi monitorizate pentru verificare. Așadar,oameni cu puteri extrasenzoriale.Sunt analizate o serie de aventuri uluitoare ale precogniției. Spreexemplu, pe 20 octombrie 1966, Eryl Mai Jones, în vârstă de 10 ani, dinsudul Țării Galilor, […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
44,00 RON
SAM KNIGHT
ISTORIE
DIAVOLI SAU ZEITE

„Nu erau oameni, poate diavoli sau zeițe. Calme. Agile precum artisteledecirc. Adesea trăgeau simultan cu pistoale ținute în ambele mâini. Aprigeînluptă, drepte până la capăt. Era periculos să te apropii de ele.”Acestea sunt cuvintele folosite chiar de către inamici referitor latinereleluptătoare evreice, eroinele uneia dintre cele mai importante poveștidin celde-al Doilea Război Mondial.Plină de forță […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
68,00 RON
JUDY BATALION
ISTORIE
Europa si Israelul

O amplă și erudită analiză a legăturilor istorice dintre Europa șiIsrael, cartea profesorului Andrei Marga examinează modul în care evreiiau marcat istoria și cultura Europei, contribuind la formareaidentității europene, dar și modul în care această influență s-arăsfrânt asupra poporului evreu. Făcând paralele între trecut șiprezent, volumul examinează critic contextul istoric, politic și socialîn care s-a […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
39,00 RON
Andrei Marga
ISTORIE
Somnambulii. Cum a intrat Europa in razboi in 1914

Cartea istoricului Christopher Clark oferă o imagine nouă asupraPrimului Război Mondial punând accentul nu pe luptele şi atrocităţileacestuia, ci pe evenimentele şi interacţiunile complexe care au condusliderii statelor participante către brutalul conflict. Clark a urmatcalea către război pas cu pas, acţiunile petrecute la Viena, Berlin,Sankt-Petersburg, Paris, Londra şi Belgrad şi a analizat decenii deistorie cu […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
75,00 RON
Christopher Clark
ISTORIE
Plătești în siguranță
Cumperi în câțiva pași simpli
Livrare rapidă

Ți-ai uitat parola?