Specii pe cale de disparitie

Studiul diversităţii vieţuitoarelor şi cel al evoluţiei lor globale se
află încă şi astăzi, din păcate, la primii paşi. Astfel, în timp ce în
jur de şapte sute de mii de specii au fost descrise, estimările
numărului de specii prezente pe Pământ oscilează între cinci milioane şi
o sută de milioane. Ne-am străduit, în lucrarea aceasta, să nu abuzăm de
aceste cifre şi să recurgem la ele în mod cât mai onest cu putinţă. În
orice caz, dacă cifrele sunt obiect de dezbatere, există mereu consens
asupra direcţiei generale adoptate de umanitate: distrugerea galopantă a
biodiversităţii.
ISBN:
9789737932143
Nr. Pagini:
128
Apariție:
S-ar putea să-ți placă și...
Globalizarea – o singura planeta, proiecte divergente

Globalizarea desemnează ansamblul fenomenelor ce rezultă din deschidereacrescândă a economiilor spre mărfuri şi capitaluri străine. Căutarea decătre întreprinderi a celor mai bune oportunităţi de profit, organizareade producţii la nivel global şi rapiditatea de circulaţie a informaţieistimulează schimburile între naţiuni. În acest din urma caz se vorbeştedespre globalizare financiară. Grupurile gigant precum Ford, Coca-Colasau IBM sunt […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
15,00 RON
Larousse
PLUS 14 ANI
Statele unite ale americii – o hiperputere?

Din 1991, o singură putere domină lumea, Statele Unite ale Americii. S-avorbit în aceste condiţii de o hiperputere, dacă nu de un imperialism,cu atât mai mult cu cât în zece ani economia americană, inventivitateasa tehnologică, precum şi puterea sa militară (cu un buget de trei orimai mare decât cel al Europei) a crescut mai repede […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
15,00 RON
Larousse
PLUS 14 ANI
Clima

Clima influenţează viaţa pe pământ a faunei şi a florei şi, pe termenlung, modelează formele de relief. Frigul, căldura, ploaia, seceta,vântul condiţionează ritmul de viaţă al omului, influenţează hrana,modul de a te îmbrăca, habitatul şi deplasările pe glob ale fiecăruiadintre noi. Societatea modernă pare sa uite importanta climei sidezvolta tehnologii prin care se urmăreşte înlăturarea […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
15,00 RON
Larousse
PLUS 14 ANI
Lumea musulmana – o religie, societati multiple

Aproximativ o cincime din locuitorii planetei, repartizată pe cincicontinente, se declară adepţi ai islamului şi consideră Coranul izvorulcredinţei lor şi al preceptelor fundamentale ale practicii religioase,dar şi al regulilor de comportament ce ghidează viaţa lor morala,socială şi uneori politică. Din acest motiv, apartenenţa la o credinţăşi la tradiţii comune, afirmate cu mai multă sau mai […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
15,00 RON
Larousse
PLUS 14 ANI
Apa – batalia pentru viata

Această carte începe cu un capitol intitulat Bătăliile apei. Seabordează în primul rând luptele pe care le duc femeile şi bărbaţiipentru apă, dar şi împotriva ei, în ţările unde aceasta reprezintăuneori un pericol de temut. Bătăliile apei se desfăşoară şi deasupraoamenilor, în atmosferă: acolo se opun unele altora vânturi puternice şiregulate care se ciocnesc pe […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
15,00 RON
Larousse
PLUS 14 ANI
Fenomene ale naturii

Fenomenele naturale sunt uneori o sursă de încântare: eclipsele, stelelecăzătoare, aurorele boreale şi cascadele vertiginoase sunt fascinante.Totodată, însă, ele pot genera şi o teamă justificată pe deplin,găsindu-se la originea catastrofelor naturale. Dovada cicloanele,valurile seismice, erupţiile vulcanice, recentele inundaţii din Europasau din Bangladesh. Incapabil să stăpânească aceste evenimente, omul lepoate totuşi influenţa. Conform ultimelor previziuni ale […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
22,50 RON
Larousse
PLUS 14 ANI
Mari si oceane

Vreme îndelungată, mările şi oceanele au inspirat oamenilor un amestecciudat de teamă şi fascinaţie irezistibilă. Astăzi, misterul este, înmare parte, elucidat. Mecanismele care guvernează dinamica oceanelorsunt mai bine cunoscute. Extraordinarul impact pe care apele oceanuluiplanetar îl au asupra climei şi a răspândirii vieţii pe pământ esteevident. În urmă cu mai mult de trei miliarde de […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
22,50 RON
Larousse
PLUS 14 ANI
Universul

În paginile acestei cărţi descoperim cerul, Soarele, Luna şi planetelegalaxiei noastre, vedem cum noi, oamenii, încercăm să cunoaştem şi săcucerim Universul.

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
17,50 RON
Larousse
PLUS 14 ANI
Aventura cartii

Este o enciclopedie generală, în mai multe volume tematice, concepută învederea explorării marilor domenii ale cunoaşterii. Informaţiileriguroase pe care le oferă şi prezentarea atrăgătoare fac din aceastăenciclopedie un prieten ideal, oricând la îndemână pentru a pregăti otemă, pentru a înţelege o lecţie sau pentru a găsi răspunsul la marileîntrebări ale lumii de astăzi. Ce este […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
17,50 RON
Larousse
PLUS 14 ANI
Comunicarea de la origini la internet

Cum arătau primele cărţi? Cum se face un ziar? Când a apărutteleviziunea? Ce este realitatea virtuală? Iată doar câteva dintreîntrebările la care găsiţi răspuns în această carte plină de dateinteresante despre apariţia şi evoluţia mijloacelor de comunicare.

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
30,59 RON
Larousse
PLUS 14 ANI
Plătești în siguranță
Cumperi în câțiva pași simpli
Livrare rapidă

Ți-ai uitat parola?