Deoarece există la ora actuală cu mult peste o sută de sisteme Reiki, am considerat necesar să descriu pe larg cele mai eficiente, mai moderne şi mai cunoscute ramuri ale acestei străvechi arte de vindecare. Am încercat o sinteză care să detalieze peste treizeci de sisteme moderne de Reiki ce se practică actualmente în lume, dar care sunt mai puţin cunoscute la noi. Cartea de faţă se vrea o lucrare extrem de utilă tuturor, tocmai prin bogăţia informaţiilor expuse şi a clarificărilor aduse în probleme controversate. Ea se adresează publicului larg, fiind destinată atât celor care nu au auzit mai nimic despre Reiki, cât şi practicanţilor şi maeştrilor Reiki din diverse ramuri, doritori să îşi lărgească orizontul de cunoştinţe şi să afle informaţii utile, actualizate, despre sisteme mai mult sau mai puţin cunoscute de Reiki contemporan. Vă propun, aşadar, un ghid complet despre originea, istoricul şi dezvoltarea Reiki-ului modern, totul într-un volum care nu trebuie să lipsească din biblioteca nici unui practicant Reiki.
Datorită pragmatismului său, pragmatism atât de uşor de recunoscut şi deapreciat de agitatul om contemporan, acest sistem de evoluţiespirituală, care nu-şi refuză nici aspectul de terapie complementară,s-arăspândit fantastic de mult în ultimii ani în România.Subiectul Reiki este abordat, în general, din perspectivă tradiţionalăşi tradiţionalistă, sau din perspectivă mistic-populară cu accent pesenzaţional. Autorul încearcă să ofere […]
Datorită pragmatismului său, pragmatism atât de uşor de recunoscut şi deapreciat de agitatul om contemporan, acest sistem de evoluţiespirituală, care nu-şi refuză nici aspectul de terapie complementară,s-arăspândit fantastic de mult în ultimii ani în România.Subiectul Reiki este abordat, în general, din perspectivă tradiţionalăşi tradiţionalistă, sau din perspectivă mistic-populară cu accent pesenzaţional. Autorul încearcă să ofere […]
Viaţa noastră cuprinde cam toate evenimentele, pulsiunile, necesităţileşi plăcerile animalului din noi. Chiar dacă noi am transformat ritualulvieţii în ceva foarte complicat, chiar dacă noi încercăm în mod greşitsă ascundem animalul din noi, nu să-l stăpânim, să-l înţelegem, să-lacceptăm… Între Eros şi Thanatos – Cine suntem noi? – Despre religii şi credinţeDreptul de a avea […]
De unde vine iubirea vă va schimba modul de gândire cu privire laiubire, va răscoli iubirea pe care o purtaţi în suflet şi vă va ajuta săaveţi mai multă compasiune, să fiţi mai fericiţi şi vă va schimba viaţavouă şi celor din jurul vostru.Lorna Byrne, femeia mistică irlandeză care vede îngeri la fel de limpedeca […]
Asistenţii săi sunt viermi, larve, insecte. Cu ajutorul lor, MarkBenecke poate stabili exact circumstanţele în care s-a petrecut o moartesuspectă. De aici până la depistarea făptaşului nu mai e adesea decâtun pas.Mark Benecke povesteşte despre cazuri spectaculoase de crimă care auţinut opinia publică cu sufletul la gură – de pildă şi cu materialexclusiv nou despre […]
Considerat drept capodopera sa incontestabilă, Jurnalul seduce printemele sale, toate aparţinând celor mai disputate probleme. Jurnaluleste istoria devenirii lui Gombrowicz, care se demască pentru a se făurisub ochii cititorilor săi. Jurnalul aduce lumină în ceeea ce priveşteatitudinea agresivă, ironia, sarcasmul pe care Gombrowicz l-a avut,însingurarea sa rămânând trăsătura psihologică principală.
Au crezut că se aflau la adăpost printre dealurileînverzite ale Angliei, dar se înșelau. Unul câte unul,membri ai oligarhiei ruse, disidenți și gangsteri carefugiseră în Marea Britanie atunci când VladimirPutin a preluat puterea, au fost găsiți morți în condițiisuspecte. La fel și avocații lor britanici. Mai mult,autoritățile britanice au închis fiecare anchetă, doarpentru a face […]
Grigore Arbore: Studii în istoria lumii antice şi arheologie (1965) şiIstoria artei (1970). Cadru didactic asociat la Institutul “N.Grigorescu” din Bucureşti (1970-1972). Doctoral Degree in History of Art(1973-1975) la Scuola Normale Superiore din Pisa. Stabilit în Italia(1987). Din 1991, superexpert, apoi director tehnic (1995) în ConsiliulNaţional al Cercetării (C.N.R.) al Italiei. Beletristica: Exodul, 1967;Cenuşa, 1969; […]