În clădirile-turn de birouri, care parcă ating cerul în Manhattan şi unde "stăpânii universului" se luptă pentru profituri de miliarde, tinere mexicane muncesc ilegal, curăţând noaptea gunoiul afacerilor din timpul zilei, sub supravegherea lui Jin Li, o tânără şi frumoasă chinezoaică. Dar aceasta e mai mult decât pare la prima vedere. De fapt, ea este un pion-cheie într-un joc al puterii la nivel global şi lucrul devine evident în noaptea când decide să iasă cu maşina cu două dintre angajatele ei, la o plimbare în afara oraşului. Un thriller terifiant şi captivant, cu acţiunea desfăşurată într-un New York decadent, a cărui viaţă este înfăţişată în tuşe crude.
Robert Langdon, profesorul de simbolistică de la Harvard, se trezeşte lamiezul nopţii într-un spital. Dezorientat şi suferind din pricina uneirăni la cap, el nu-şi aminteşte nimic din ce i s-a întâmplat în ultimeletreizeci şi şase de ore, nici cum a ajuns acolo, nici de unde are acelobiect bizar pe care medicii i l-au găsit în […]
Cel de-al saselea volum din serie combina trei fire epice aparent faralegatura într-o poveste captivanta despre ascensiunea terorismului simijloacele pe care lumea contemporana le are la dispozitie pentrucombaterea lui. Un grup multinational autointitulat pacificatorii,alcatuit din fosti soldati ai ONU, planuiesc sa atace o cladire aNatiunilor Unite în timpul unui dineu particular, în vreme ce Paul […]
Trei călugări care studiază la Roma originile creştinismului află despreun vechi manuscris al Coranului care ar zdruncina din temelii ceea ce seștie despre apariția islamului. Când Georges, unul dintre ei, dispareîn deșertul sirian, Nil porneşte pe urmele lui și ale manuscrisului.Numai că, din motive cu totul diferite, un înalt prelat de la Vatican șijihadiștii din […]
Atunci cand s-a maritat cu Ed, Lynn Naismith a renuntat la slujba pecare o iubea in favoarea vietii de familie fara nicio umbra de regret.Insa dupa 10 ani de fericire, Ed este diagnosticat cu dementa timpuriesi incep sa se petreaca lucruri ciudate; mai ciudate decat pierdereacheilor sau uitarea unor cuvinte. Unele amintiri sunt uitate, insaaltele, […]
Spionul care a ieşit din joc este povestea unei misiuni extrem depericuloase pentru un agent care îşi doreşte cu disperare să-şi încheiecariera în spionaj – să iasă din joc. Cu acest roman considerat unclasic al genului, Le Caree a schimbat regulile jocului, câştigându-şi obinemeritată faimă mondială. Primul roman din seria cărţilor lui LeCarre care vor […]
Intr-un orasel izolat, ravasit de seceta, un tanar preot carismaticdeschide focul asupra congregatiei sale, ucigand cinci barbati, si apoise sinucide. Un an mai tarziu, jurnalistul Martin Scarsden ajunge laRiversend pentru a scrie un reportaj cu ocaiza comemorarii tragediei.insa povestile pe care le aude de la localnici nu se potrivesc cuversiunea oficiala a evenimentelor. In acest […]
Nemţii beau bere. Şi turcii mănâncă chebap. Kati Hirschel luptă înfiecare zi împotriva acestor clişee. De trei ani locuieşte la Istanbulşi îşi conduce librăria de romane poliţiste şi turcii încă se maiminunează când râde – doar nemţii nu râd niciodată. Kati Hirschel însănu se lasă cantonată într-un singur rol şi se transformă într-undetectiv de succes. […]
TRILOGIA CARE A INSPIRAT CEL MAI PREMIAT SERIAL AL ULTIMILOR ANI. La câteva luni după ce a devenit prim-ministrul cu cel mai lung mandatdin ultimul secol, Marea Britanie a început să se sature de FrancisUrquhart. Dar el n-are de gând să se lase alungat. Dacăpublicul vrea sânge, asta o să-i dea…Acesta este un nou Francis […]