Colonelul Carlo Terzo este un strălucit strateg militar, dar nu i-a fost dat niciodată să-şi pună în aplicare arta decât în lucrurile mărunte ale vieţii de zi cu zi. Izbucneşte războiul, al Doilea Război Mondial, o ocazie care nu trebuie ratată. Dar aşteptata întâlnire cu destinul se va dovedi doar o iluzie. Nu-i rămâne decât să-i predea tânărului Salvatore o altă bătălie, cea a iubirii, şi să-l înveţe regulile pentru cucerirea fascinantei Fiore. Nici unul nu ştie că răspunsul la toate întrebările lor se află în trecutul zbuciumat al lui Beethoven şi în iubirea interzisă care a rămas tăinuită până acum... Roman de iubire, suferinţă şi război, Prinţul norilor aduce în scenă viaţa aşa cum e şi cum ar putea fi trăită dacă ar fi fost guvernată de instrumentele raţiunii. În final, vechile strategii ale iubirii şi ale războiului sugerează o cale de supravieţuire.
La începutul anilor 1900, un spărgător de bănci fără scrupule îşi faceintrarea la locul faptei sub deghizări fără cusur, după o analizăminuţioasă a locurilor şi a obiceiurilor, după care îi ucide fără nici oremuşcare pe toţi cei prezenţi, reuşind astfel să rămână neidentificat.Pe urmele acestui infractor periculos porneşte Isaac Bell, un detectivînzestrat atât fizic, cât […]
În ultimele zile ale celui de-al Doilea Război Mondial, japonezii aufăcut o ultimă încercare disperată pentru a obţine victoria un alt felde misiune kamikaze, sub forma unor submarine trimise spre Coasta deVest a SUA, încărcate cu o armă biologică revoluţionară. Nici unul nuşi-a atins ţinta. Dar asta nu înseamnă că s-au pierdut pentru totdeauna.Cineva ştie […]
NICI UN BAN IN PLUS, O CHESTIUNE DE ONOARE, PRIMUL INTRE EGALI – FIECARE CARTE A LUI JEFFREY ARCHER PUBLICATA DE RAO A FOST UN SUCCES. HOTI DE ONOARE ARE TOATE SANSELE SA DEVINA UN BESTSELLER PENTRU CA ESTE UN AMENSTEC EXPLOZIV DE REALITATE SI FICTIUNE: SADDAM HUSSEIN – INVINSUL RAZBOIULUI DIN GOLF – PLANUIESTE […]
Egiptul antic. Pământul faraonilor. Un regat construit pe averifabuloase. O legendă distrusă de lăcomie… Prin intermediul vociiincomparabilului Taita, un sclav eunuc foarte învăţat şi talentat,Wilbur Smith îşi poartă cititorul prin meandrele unei poveşti pline deimaginaţie şi de culoare, în care se regăsesc drama, misterul şipasiunile unor vremuri de mult apuse. “O poveste despre sex, moarte […]
Soţul Ameliei Peabody – eroina unei serii de romane de succes scrise deElizabeth Peters – a reuşit să-i convingă pe lordul Carnarvon şi peHoward Carter să-i permită să efectueze săpături în Valea Regilor.Lucrul i-a intrigat pe competitori, făcându-i să înţeleagă că acolo s-arputea afla relicve valoroase. Ulterioara descoperire a camerei mortuareîn care se află Tutankhamon, […]
O POVESTIRE PLINA DE SUSPANS, O TESATURA ELEGANTA DE MISTER SI PRIMEJDIE RELATATA INTR-UN RITM SUSTINUT, INTR-UN STIL MODERN. LEGATURA DE NEZDRUNCINAT DINTRE TINARA KATE SI JAKE, CEL CARE A CRESCUT-O SI I-A OFERIT TOTUL, POATE FI NARUITA DE INTIMPLARI TERIBILE DIN TRECUT. UN BANAL PACHET SI O SCRISOARE RASTOARNA TOATA EXISTENTA LUI KATE, DECLANSIND […]
1995, Egipt. Aflat în căutarea unei comori ascunse undeva, pe Nill, DarkPitt împiedică asasinarea unei frumoase cercetătoare care studiază oboală ce a împins mii de africani în braţele nebuniei, canibalismului şimorţii. Cauza acestei epidemii pare să fie un dezastru ecologic careameninţă să distrugă definitiv viaţa din mările şi oceanele lumii.Celebrul aventurier şi echipa lui pornesc […]