Nu se poate imagina un individ care să nu-şi iubească naţia în sânul căreia s-a născut ori s-o uite când e departe, cum, din păcate, se întâmplă uneori, sau să o neglijeze, şi deci s-o trădeze. Căci uitarea este, în fond, o trădare. O trădare faţă de neamul şi părinţii care ne-au dat totul: idealuri şi trăsături de caracter prin educaţie, dar mai ales şi în primul rând ne-au dat viaţă.
Cele trei volume ale cărţii au văzut lumina tiparului în intervalul1934-1936, fiind scrise în limba engleză, de altfel fragmente fiindpublicate în presa britanică şi în cea americană, înainte de cel de-alDoilea Război Mondial.Memoriile se întind pe perioada 1914-1934, care a inclus ani hotărâtoripentru istoria României (izbucnirea Primului Război Mondial, MareaUnire), dar şi o perioadă în […]
Ayaan Hirsi Ali este unul dintre cele mai controversate personaje dinEuropa, o ţintă pentru terorişti şi o eroină a timpurilor noastre.Crescută întro familie nomadă musulmană din Kenya, autoarea asupravieţuit războiului civil, mutilării genitale şi bătăilor crunte. Afost educată de către imami în Kenya şi Arabia Saudită că dacă nu îşiacoperea capul, tragedii cumplite se abăteau […]
Lucrarea de faţă are un caracter special: este mai mult decât o suită deinterviuri cu o mare artistă, mai mult decât amintiri sau dezvăluiridespre Viaţă şi Scenă sau… atitudinile şi convingerile unui om serios,inteligent şi interesat de probleme sociale, civice… este mai multdecât o şuetă! În realitate, este toate astea la un loc, căci Maia […]
După o copilărie agitată, după dobândirea timpurie a unei imensecelebrităţi, după întâlnirea hotărâtoare cu Yoko Ono, anii deinstabilitate şi de droguri, John Lennon s-a hotărât să-şi întrerupăcariera, în 1975, la vârsta de 35 de ani, pentru a se ocupa de fiul său,Sean. Timp de cinci ani, la New York, nu a scos niciun album, s-a […]
Papa Ioan Paul al II-lea a fost martorul de excepţie al unor evenimentecruciale ce au marcat secolul XX: al Doilea Război Mondial şi grozăviilenazismului, dictatura comunistă, căderea Zidului Berlinului, dar şi, înviaţa Bisericii, Conciliul Ecumenic Vatican II. Volumul de faţă –ultimul apărut în timpul vieţii Sfântului Părinte, trece în revista, curigoare, diferite aspecte ale realităţilor […]
La un moment de răscruce în viaţa sa, Roxana hotărăşte să facă un safaride zece zile în Africa. Aici întâlneşte un ghid de safari care vorbeştedespre “curajul de a deveni cine eşti” şi care îi spune că “lumea este acelor care visează”. Vacanţa se termină, dar Roxana rămâne cu vrajacuvintelor lui în suflet. Şase luni […]
„Teatrul Național este acolo, așa cum era și pe vremeamea; viața mea este aici, în sânul familiei mele, între rudelemele, între prietenii mei, dar între noi, între mine și Național,există, nevăzute decât de mine, niște fire luminoasecare se întind uneori la nesfârșit, iar alteori se contractă,lipindu-mă de zidurile sale, există amintirile pe care nu levreau […]
Jurnalista Marie‑Dominique Lelièvrepornește ȋntr‑o călătorie de descoperirea misterului creat ȋn jurul legendaruluiparfum Chanel No 5 și a muzeiacestuia, Coco Chanel. Pe lângădetalii surprinzătoare despre origineaparfumului, a compoziției acestuia, amecanismelor de fabricare, vânzareși publicitate a legendarului Chanel5, cititorul este introdus ȋn atmosferaefervescentă din perioada interbelicăși ȋn cea tensionată și complicată acelui de‑al Doilea Război Mondial.
O senzațională poveste adevărată despre intrigi religioase documentateistoric, ale căror ramificații conduc spre existența unei posibile soțiia lui Iisus. Ideea a prins viață în 2012, când profesoara Karen King dela Harvard Divinity School a anunțat descoperirea unui fragment depapirus care sugerează că Iisus ar fi putut avea o soție. Fragmentul,supranumit imediat „Evanghelia soției lui Iisus”, […]