S-au spus şi s-au scris atâtea lucruri despre Julio Iglesias, artistul perfecţionist până la obsesie şi omul care are totul, până şi singurătatea, dar şi charisma, forţa şi duioşia "gladiatorului trandafirului", fără ca nimeni să-i intuiască cel puţin fibra sa cea mai intimă. Între paradis şi infern este autobiografia scrisă cu patos şi sinceritate, în care acest "spaniol universal" îşi povesteşte cu o nebănuită forţă literară viaţa rămasă până acum necunoscută cititorilor din România. Cântăreţul care a vândut mai bine de 80 000 000 de albume în primii 10 de ani de carieră şi peste 250 000 000 în cei 40 de ani de carieră împliniţi chiar în 2008, a cucerit de fiecare dată publicul, atât prin vocea sa inconfundabilă, cât şi prin romantismul incurabil, seducător, care i-a adus faima de "noul Rudolf Valentino". În această carte, Julio Iglesias a scris cel mai lung cântec al său, cea mai crudă, frumoasă şi adevărată piesă: viaţa lui.
«Azi, din perspectiva timpului trecut, se vede că Iuliu Barasch a fost omare personalitate a culturii românești, un prolog al modernizăriiacesteia. Contribuțiile sale majore din medicină și în practica medicală(medic generalist, medic oculist, medic epidemiolog, creator și directoral primului spital de copii din Țara Românească/România), sunt dublatede cele din filozofie, de calitatea de profesor de […]
De peste 40 de ani, Frederick Forsyth scrie romane minuțios cercetate.Însă cele mai interesate întâmplări l-au avut ca protagonist chiar peel. La 19 ani a devenit cel mai tânăr pilot al Forțelor AerieneBritanice, a scăpat cu viață de mânia unui traficant de arme în Hamburg,a fost martor al războiului civil din Nigeria și a fost […]
Privind mumia lui Mao din mausoleul omonim aflat în mijlocul pieţeiTiananmen din Beijing, Ciprian află de la ghidul său că temutul lidercomunist s-a iubit cu peste 3500 de femei. Conform filosofiei taoiste,aceasta era calea pentru a obţine nemurirea. Ulterior, autorulrealizează că aproape toţi oamenii puternici au încercat să-şi găseascăpropria piatră filosofală făcând amor cu cât […]
Această carte este cronica vieţii cotidiene a papei, a deselor salecălătorii apostolice în străinătate, a lungilor ore petrecute înrugăciune, a bolii trăite ca o realitate de acceptat şi de arătat fără ase ruşina. În fundal, un scenariu istoric efervescent, cutremurat deevenimente cum ar fi căderea Zidului Berlinului şi 11 septembrie.Îmbogăţite de numeroase detalii inedite despre […]
Cele trei volume ale cărţii au văzut lumina tiparului în intervalul1934-1936, fiind scrise în limba engleză, de altfel fragmente fiindpublicate în presa britanică şi în cea americană, înainte de cel de-alDoilea Război Mondial.Memoriile se întind pe perioada 1914-1934, care a inclus ani hotărâtoripentru istoria României (izbucnirea Primului Război Mondial, MareaUnire), dar şi o perioadă în […]
“Inteligenţa sclipitoare, pasiunea şi energia lui Steve Jobs au fostsursa a nenumărate inovaţii care ne îmbogăţesc şi ne uşurează vieţile.Lumea este cu mult mai bună datorită lui Steve.”COMITETUL DIRECTOR AL APPLE Steve Jobs este considerat un vizionar, un inventator genial, care aschimbat lumea prin ideile sale. Această carte reprezintă chintesenţa apeste trei decenii petrecute în […]
“Ţările din Europa de Est au devenit principalele exportatoare de feteîn Uniunea Europeană. Conform puţinelor studii pe care le avem, înprezent 300 000 de femei se prostituează în Vest. Cât despre numărulcelor care sunt vândute…Toate acestea se petrec sub ochii noştri, pe străzile noastre, înbarurile noastre, în parcările oraşelor noastre. Oficial, autorităţile,reprezentanţii legii, politicienii se […]
Femeile sunt considerate sexul frumos. Poate că de aceea au şi tendinţade a se înconjura de tot ceea ce e mai frumos şi mai strălucitor. Cu câtrâvnim mai mult la frumuseţe, cu cât un obiect este mai strălucitor înochii noştri, cu atât strălucirea lui creşte. Cum ar veni, frumos lafrumos trage. Şi totuşi, Cheryl Jarvis […]
În 1960, filmările la prima versiune a peliculei Ocean’s Eleven aureunit la Las Vegas cincimari artişti ai lumii spectacolului: DeanMartin, Sammy Davis Jr, Peter Lawford, Joey Bishop şi, în fruntea lor,pe Frank Sinatra. Pe parcursul a două săptămâni au oferit o serie despectacole memorabile care aveau să facă cunoscut grupul, ulterior ca“Rat Pack”. Dar în […]