Marc Forcin e mincinos, alcoolic, cinic şi desfrânat, şi încă din
copilărie, dar are această „luciditate artistică“, o anumită vioiciune a
spiritului şi o poezie personală care ne fac să devenim dependenţi de
lectura cărţii Farmecul negru. El ajunge în Algeria şi lipsa de
experienţă într-ale vieţii, în general, îl face să trăiască episodul
ăsta foarte diferit de „însoţitorii“ lui, accentuându-i, pe de-o parte,
trăsăturile cele mai întunecate ale personalităţii şi, pe de altă parte,
claustrându-l, efectiv, în sfera viciilor lui. Cu o naraţiune la
persoana I singular în cea mai mare parte, romanul e autobiografic, de
acţiune (războiul din Algeria ocupă o parte însemnată din subiect), dar
şi unul în care cinismul şi depravarea reunite în personajul Marc Frocin
îi conferă lucrării un gen aparte.