Angel este doar o fetiţă de 15 ani care crede că în orăşelul Roundtree din Massachusetts unde s-a mutat de curând împreună cu familia ei nu o aşteaptă decât lucruri bune: o scoală nouă cu colegii mai îngăduitori, poate, o casă, mai mare şi mai frumoasă şi o slujbă bună pentru tatăl ei care a fost şomer pentru prea multă vreme. Numai că adolescenta noastră timidă descoperă destul de repede că şi noii colegi o ţin la distanţă, iar singurul de care reuşeşte să se apropie este misteriosul Seith Baker, un proscris el însuşi. Curând cei doi vor încerca să dezlege un mister vechi de secole. Şi din păcate pentru ei, vor reuşi să trezească la viaţă o forţă malefică şi spirite cu care nu e prea bine să ai de-a face.
UN ACCIDENT DE AVION, DOUA SUTE DE MORTI SI NICI UN SUPRAVIETUITOR. PRINTRE VICTIME, SOTIA SI CELE DOUA FIICE ALE ZIARISTULUI JOE CARPENTER. PESTE UN AN, JOE AFLA CA EXISTA TOTUSI UN SUPRAVIETUITOR, O FEMEIE, DOCTOR IN STIINTE, CARE DUCE CU EA UN “OBIECT” MISTERIOS FURAT DINTR-UN LABORATOR GUVERNAMENTAL. PORNIT SA AFLE SUPRAVIETUITORUL SI CAUZELE […]
Cabana de la sfârșitul lumii este poveste plină de suspans, în caretensiunea acțiunilor se menține până la ultima pagină. Deși o istorieplină de orori, natura umană se evidențiază în mod remarcabil.Astfel, cartea se transformă într-un exemplu de supraviețuire șisacrificiu. Un copil în vârstă de șapte ani și părinții săi sunt învacanță într-o cabană îndepărtată, pe […]
În peisajul paradiziac al Insulelor Hawaii, antropologul KatherineSundquist soseşte pentru a investiga nişte schelete misterioase,îngropate de lava unui vulcan. Ceea ce descoperă aici însă este un gazmisterios care se infiltrează pe fundul oceanului şi care are efectenocive asupra oamenilor, făcându-i să nu mai poată respira oxigen.Pentru fiul ei, Michael, vacanţa de vis se transformă repede […]
Atunci când membrii familiei Conway doresc să se mute în casa pe care aumoştenit-o de la unchiul lor, descoperă că toţi locuitorii orăşeluluiSt. Albans le sunt duşmani. De ce? Există, oare, un sâmbure de adevăr înlegendele macabre care circulă despre rudele şi despre casa lor? Încurând vor afla adevărul, dar asta nu-i va ajuta prea […]
Un munte enorm acoperit de zăpadă a apărut în Oceanul Pacific.Nimeni nu știe când a apărut exact, cât de mare ar putea fi sau cumsă-i explice existenta.Când Harold Tunmore este contactat de o organizație secretă pentrua ajuta la investigație, nu are idee în ce se bagă în timp ce el șiechipapornesc spre vârf.Cu cât echipa […]
Acţiunea romanului “Sângele” începe brusc, cu descoperirea unei spargerila capela relicvelor dintr-o veche mănăstire madrilenă. Cititorul esteintrodus în miezul acţiunii poliţieneşti de descoperire a făptaşilor,dar mai ales a mobilului fărădelegii.Autorul ridică vălul de mister cu care este acoperită mişcarea catolicănumită Opus Dei, încercând în acelaşi timp şi o demistificare a cultuluirelicvelor, cult care face parte […]
Faceţi cunoştinţă cu Jane, fiica pastoruluiGeorge Austen, care, ajunsă la „venerabila”vârstă de 28 de ani, vrea să-şi găsească iubireaadevărată. Dar dacă această mare dragostenu ar trăi în anul 1803, ci în… secolul XXI?Povestea o va duce pe Jane pe străzile aglomerateşi pestriţe din Londra şi Bath, încăutarea alesului, dar şi a inspiraţiei în urmacăreia se […]