Autorul acestei capodopere mărturisea că prin Călătoriile lui Gulliver și-a propus mai degrabă „să șocheze lumea decât să o distreze". Cu o ironie feroce, el înfățișează omul ca pe o ființă ridicolă, în cel mai bun caz și de cele mai multe ori inferioară creaturilor din lumea animală. Stilul narativ direct și lipsit de ornamentații descrie patru călătorii remarcabile ale unui chirurg pasionat de navigație. Scrisă cu o simplitate dezarmantă și o mare atenție la detalii, această carte este extrem de atrăgătoare pentru multe categorii de cititori. Pentru copiii din toate timpurile, ea rămâne o poveste fantastică încântătoare. Pentru adulți este o parodie ingenioasă a vieții politice din vremea lui Swift și o expunere lipsită de inhibiții a moravurilor secolului al optsprezecelea, dar și a unor trăsături umane ce nu cunosc granițe temporale și geografice. Lucrarea lui Swift a fost o sursă de inspirație pentru compozitorul Georg Philipp Telemann și pentru scriitorii Voltaire, Philip K. Dick și George Orwell, printre alții.
Ikal are 11 ani, este fiul unui muncitor la calea ferată, iarvisul lui este să devină profesor. O admiră pe Chica, numărătrenurile cu Tuerto, visează cu Valeria, fetița unor țărani, șitrăiește mii de aventuri cu Quetzal, câinele său. Cu toții suntelevii lui don Ernesto la școala Malinalli Teneplat.La granița pustietății, între câmpuri de pomi fructiferiși […]
Într-un sat liniștit din Shire, tânărul Frodo este pe cale să primeascăun dar care îi va schimba viața pentru totdeauna. Considerat pierdut cusecole în urmă, cadoul este Inelul Suprem, un obiect cu o putereterifiantă folosit cândva se Seniorul Întunecimii pentru a înrobiPământul de Mijloc.Acum, întunericul se ridică, iar Frodo trebuie să călătorească înmijlocul ținutului Întunecimii, […]
“Pe toata mozzarella din lume, imi tremura mustatile de emotie! Esteziua finalei Supercupei in Soricezia si echipele mele de suflet joacapentru titlu. Dar pe teren se intampla ceva ciudat… si eu trebuie sarezolv misterul.”
Alătură-te personajelor Snappy şi află totul despre contrarii, cuajutorul acestei cărţi distractive în care vei găsi peste 60 deabtibilduri pe care să le foloseşti în tot felul de activităţi!
Aproape o jumătate de veac, iscusinta si vitejia lui Stefan Vodă, numitmai târziu si cel Mare, si cel Bun, si cel Sfânt, avâd alături devotatajertfă de sânge a ostenilor si tăranilor săi, au stăvilit, între Nistrusi Carpati, puhoiul hoardelor ce visau să-si poarte cu fală salvarii situiurile până pe malurile Senei.
Samuel Carver le face rău unor oameni răi. Fost angajat în MarinaRegală, este acum ucigaşul Consorţiului, o organizaţie secretă, la acărei comandă se află persoane a căror identitate nici măcar el nu ocunoaşte. Chiar înainte de a se retrage din activitate, este trimisîntr-o ultimă misiune. I se spune că ţinta este un terorist periculos.Va trebui […]
Ghiduri excelente pentru turistul grăbit sau care nu are prea mult timpla dispoziţie. Informaţii esenţiale despre monumentele de vizitat(grupate pe trasee), indicaţii utile despre hoteluri, restaurante şilocuri de agrement. Fiecare ghid este completat de o hartă pliantă careprezintă oraşul, rutele de transport şi individualizează punctele deinteres turistic.
FERNAND BRAUDEL CONSIDERA CA AU “BUCATARIE” NUMAI ACELE POPOARE CARE AU COMPLETAT “ALIMENTUL DE BAZA” CU ELEMENTE DE RAFINAMENT. INSIMPLITATEA LOR, RETETELE TARANESTI “INCERCATE” PROPUSE DE GEORGETA ROSU SUNT DOVADA CA A EXISTAT O BUCATARIE TRADITIONALA ROMANEASCA SI CA, INTR-O STRACHINA SAU INTR-O FARFURIE, PUTEM DESCOPERI O LUME INTREGA.CARTEA DE BUCATE ROMANESTI A PORNIT DE […]