"Augustin Buzura nu apare, irumpe în romanul românesc contemporan ca un
combatant de forţă. Primul sau roman, "Absenţii", publicat în 1970,
produce panică în rândul autoritaţilor vremii ca o neverosimilă explozie
de libertate în chiar fortificaţiile fostului regim totalitar. O altă
explozie îi răspunde - de popularitate -, de îndată ce cartea ajunge la
cititori. La nici un an însă de la turbulenta ei apariţie, în România
ceauşistă începe minirevoluţia culturală. Cartea este interzisă, retrasă
din librării, sustrasă din bibliotecile publice, topită.
De ce era atât de periculoasă? De ce trebuia să fie astfel pedepsită? Si
de ce, mai ales, este ea la fel de convingătoare şi de necesară? Pentru
că autorul irita Puterea transmiţându-le semenilor săi adevăruri -
oriunde încă valabile! - despre drepturile lor fundamentale. Îi îndemna
să se trezească, să nu treacă prin viaţă absenţi, să nu se lase pradă
morţii psihice, să nu le fie frică. Demnitatea se cucereste, îşi
îmbărbătează el cititorii. Si se păstrează prin voinţă, cu puterea
gândului şi a cuvântului în toate vremurile, împotriva oricărei
ideologii şi în orice regim politic!
Augustin Buzura a debutat cu "Absenţii" ca un mare romancier. Avea la
debut doar 31 de ani, dar cunoştea atunci, mai bine, poate, decâ mulţi
prozatori de azi, de la noi şi de aiurea, secretele romanului modern.
Acum, dupa 43 de ani, cu "Absenţii" în această nouă ediţie el ne face o
mărturisire despre sine, involuntară: anume ca înţelepciunea şi
talentul unui scriitor adevarat sunt mai puternice decât timpurile.
Mai durabile, oricum, decât dictaturile."
Angela Martin