Evenimente / Știri

Eleanor Oliphant se simte excelent, de Gail Honeyman Premiul Costa Book pentru Cel mai bun roman de debut al anului 2017

 

Eleanor Oliphant se simte excelent, romanul de debut al lui Gail Honeyman, a obţinut distincţia Costa Book Awards. În cadrul ceremoniei, care a avut loc aseară la Londra, au fost premiate cele mai bune cărţi de literatură ale anului anterior, publicate în Irlanda şi Marea Britanie. Titlurile nominalizate sunt încadrate în cinci categorii, respectiv: roman de debut, roman, biografie, poezie şi carte pentru copii. Celelalte titluri câştigătoare au fost: romanul Reservoir 13, de Jon Mc. Gregor, romanul biografic In the Days of Rain, de Rebecca Stott, volumul de poezii Inside the Wave, de Helen Dunmore şi cartea pentru copii The Explorer, de Katherine Rundell.  Competiţia Costa Book Awards a fost iniţiată în urmă cu peste 30 de ani, în 1971.

Apărută anul acesta, Eleanor Oliphant se simte excelent a cucerit de la început cititorii din Marea Britanie. Aceasta s-a situat, timp de 12 săptămâni,  pe primul loc în Top 10 cele mai bine vândute cărţi, realizat de Sunday Times şi timp de 24 de săptămâni în Top 20 cele mai bine vândute cărţi. Povestea autoarei, care publică prima carte la 40 de ani, povestea eroinei, tema cărţii, mesajul, acela potrivit căruia oricând poţi avea viaţa pe care ţi-ai dorit-o – toate acestea sunt motive care au dus la succesul cărţii, nu numai în Marea Britanie, ci şi în Australia, Noua Zeelandă, Franţa.  Romanul prezintă povestea unei fete care a învăţat să supravieţuiască, fără să ştie însă cum să trăiască sau să iubească. Eleanor Oliphant, o femeie în vârstă de 30 de ani, duce o viață simplă. Ea poartă aceleași haine în fiecare zi, mănâncă aceeași mâncare la masa de prânz și cumpără invariabil o pizza şi două sticle de votcă pentru weekend, pe care îl petrece pălăvrăgind la telefon cu Mami. Lumea sa rigidă este întoarsă pe dos încă de la începutul romanului, iar călătoria care urmează este, în acelaşi timp, tristă și înduioşător de amuzantă.

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

luni,
20 mai, 2024

Editie noua a cartii “1077 de trepte” – autor Dan Voiculescu

Editura RAO va pune pe piata o noua editie a cărţii “1077 de trepte” de Dan Voiculescu. Asta după ce, mare parte dintre volumele din prima ediţie s-au epuizat in majoritatea punctelor de vanzare de la nivel naţional. Cartea care oferă o perspectivă unică asupra provocărilor și reflecțiilor autorului în timpul detenției, va fi, in […]

miercuri,
26 octombrie, 2022

JOHN BOYNE lanseaza Ruinele timpului (continuare a bestsellerului Baiatul cu pijamale in dungi).Festivalul FILIT 2022 de la Iasi

Vineri, 21.10.2022, apreciatul autor JOHN BOYNE a participat la festivalul FILIT de la Iasi. Numerosi cititori au fost prezenti in sala Teatrului National pentru a-l asculta pe autorul cartii Baiatul cu pijamale in dungi si pentru a lua autografe. Cu aceasta ocazie, a fost lansata si continuarea romanului vandut in peste 11 milioane de exemplare. […]

vineri,
29 mai, 2020

#365decarti – Cântecul lebedei mecanice

Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.  

Citește toate articolele