Evenimente / Știri

#365decarti – Dă culoare clasicilor: Mândrie şi prejudecată

„Lady Catherine, o comoară mi-ați trimis!” Adaptat la ce avem noi aici ar fi: „Editura Rao, o comoară ați gândit!” 

Dă culoare clasicilor este o carte pe care o puteți cumpăra pentru voi sau pe care o puteți dărui oricui: oamenilor care au trecut prin aceste lecturi și se vor bucura să revadă personajele din romanele clasice, adolescenților care se feresc de cărțile clasice. Limbajul folosit, situațiile care astăzi par simple și ușor depășite, povestea lipsită de acțiunea după care alergăm toți. Acestea sunt motivele pentru care ei ar putea evita aceste lecturi. Dar Dă culoare clasicilor ar putea schimba acest lucru! Întotdeauna realizez în mintea mea un portret al personajelor. Parcă altfel simt legătura cu romanul pe care îl citesc. Și când vine vorba de romane clasice, imaginația fuge și brodează ținute. Farmecul acestei colecții exact acesta este. Vine în întâmpinarea noastră cu schițe ale personajelor sau ale momentelor importante, cărora noi trebuie doar să le dăm culoare. Nu mai este nevoie să trasăm tușe, nu mai este nevoie să alergăm după trăsături. Toate se desfășoară sub ochii noștri. Și nu doar schițe. Primim bonus, cireașa de pe tort, aș spune, și fragmente din text. 

Dă culoare clasicilor, Mândrie și prejudecată – Jane Austen, este o întâlnire plină de dulceață și candoare. Roman care subliniază foarte bine atenția pentru detalii a  lui Jane Austen, Mândrie și prejudecată a cucerit inimile multor cititoare. Căsătoria din dragoste, inechitatea socială, problemele economice și sociale sunt doar câteva dintre temele care fac din acest roman o bijuterie literară. 

„Gândeşte-te la trecut numai în măsura în care amintirea lui îţi aduce bucurie.”

Nu se putea ca Dă culoare clasicilor să nu se ridice la nivelul acestuia. Fragmente alese cu grijă, desene care surprind activități sau momente definitorii, grija pentru detalii. Toate aceste elemente alcătuiesc un tablou complet, rotund, demn de opera lui Jane Austen. Personal, consider că inițiativa prietenilor de la Editura Rao este lăudabilă! Mi se pare o carte potrivită pentru orice iubitor de lectură! Bile albe primește  și pentru paginile albe de la finalul cărții, pagini unde suntem încurajați să desenăm și alte personaje preferate din romanele lui Jane Austen. 

Mie mi-a prins tare bine cărticica asta. O voi folosi pentru a o convinge pe Maria mea să dea o șansă clasicilor. Și pentru a petrece timp alături de ea. Am putea colora ore în șir! Mai ales după ce căutăm modele cu rochiile din epoca respectivă și încecrcăm ulterior să le reproducem. Ei i-au plăcut tare mult ținutele! Am căutat și dansuri. Așadar, Dă culoare clasicilor poate fi o punte de legătură! 

Recenzie realizată de Anca Rucăreanu – https://ancasicartile.ro/

 

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

luni,
20 mai, 2024

Editie noua a cartii “1077 de trepte” – autor Dan Voiculescu

Editura RAO va pune pe piata o noua editie a cărţii “1077 de trepte” de Dan Voiculescu. Asta după ce, mare parte dintre volumele din prima ediţie s-au epuizat in majoritatea punctelor de vanzare de la nivel naţional. Cartea care oferă o perspectivă unică asupra provocărilor și reflecțiilor autorului în timpul detenției, va fi, in […]

miercuri,
26 octombrie, 2022

JOHN BOYNE lanseaza Ruinele timpului (continuare a bestsellerului Baiatul cu pijamale in dungi).Festivalul FILIT 2022 de la Iasi

Vineri, 21.10.2022, apreciatul autor JOHN BOYNE a participat la festivalul FILIT de la Iasi. Numerosi cititori au fost prezenti in sala Teatrului National pentru a-l asculta pe autorul cartii Baiatul cu pijamale in dungi si pentru a lua autografe. Cu aceasta ocazie, a fost lansata si continuarea romanului vandut in peste 11 milioane de exemplare. […]

vineri,
29 mai, 2020

#365decarti – Cântecul lebedei mecanice

Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.  

Citește toate articolele