Evenimente / Știri
Bookfest 2018 – Lansare de carte – Străinul din oglindă, Doina Cherecheș
Vineri, 1 iunie, la ora 18,00, va avea loc evenimentul de lansare a cărții Străinul din oglindă, Doina Cherecheș. Vor lua cuvântul: jurnalista Corina Iordan și scriitorul Ștefan Mitroi.
Iată o scurtă prezentare a cărții:
Străinul din oglindă transpune cititorul în lumea unui medic de familie respectat dintr-un oraș de provincie, de la activitatea în cabinetul în care intră tot felul de oameni, din toate categoriile sociale, la viața sa monotonă, lipsită aproape de orice interacțiune și până la trăirile și gândurile cele mai intime ale acestuia. Dedicat profesiei, loial pacienților și supus actelor administrative care se tot înmulțesc, medicul Dinu Simionescu trăiește între extreme: cabinetul medical ‒ unde este mereu agitație, cele două asistente certărețe, oameni care vin la doctor doar atunci când sunt foarte bolnavi și care nu înțeleg mare lucru din diagnostice ‒ și singurătatea vieții sale private în care nu are cu cine împărtăși nici măcar bucuria Crăciunului. De la un timp însă, i se alătură un „străin” ce-i seamănă atât de mult, dar pe al cărui chip se văd semnele anilor trecuți. L-a descoperit într-o dimineață, în oglindă.
Imprimă acest articolAlte Evenimente / Știri de la RAO
Editie noua a cartii “1077 de trepte” – autor Dan Voiculescu
Editura RAO va pune pe piata o noua editie a cărţii “1077 de trepte” de Dan Voiculescu. Asta după ce, mare parte dintre volumele din prima ediţie s-au epuizat in majoritatea punctelor de vanzare de la nivel naţional. Cartea care oferă o perspectivă unică asupra provocărilor și reflecțiilor autorului în timpul detenției, va fi, in […]
JOHN BOYNE lanseaza Ruinele timpului (continuare a bestsellerului Baiatul cu pijamale in dungi).Festivalul FILIT 2022 de la Iasi
Vineri, 21.10.2022, apreciatul autor JOHN BOYNE a participat la festivalul FILIT de la Iasi. Numerosi cititori au fost prezenti in sala Teatrului National pentru a-l asculta pe autorul cartii Baiatul cu pijamale in dungi si pentru a lua autografe. Cu aceasta ocazie, a fost lansata si continuarea romanului vandut in peste 11 milioane de exemplare. […]
#365decarti – Cântecul lebedei mecanice
Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.