Autori
ADRIAN SEVERIN
« În al doilea volum din seria Războiul din Ucraina analizăm efectelecauzate de război și de criza umanitară, dar, mai ales, evidențiem toatecelelalte fronturi deschise în urma conflictului din Ucraina, începândcu războiul informațional care a avut ca punct de plecare manipulareaemoțională, dezbinarea și radicalizarea publicului, și culminând cucenzura de tip NKVD a tuturor analizelor, opiniilor, […]
«Cartea Războiul din Ucraina este dovada scriptică a faptului cădemocrația este vie, dar reprezintă și un semnal de alarmă tras cuprivire la pericolul intrării în „Epoca Post-Adevăr”. Structurată pezile, ca un veridic jurnal de război, cartea Războiul din Ucraina vaașterne în fața ochilor dumneavoastră interpretări diferite aleîntâmplărilor aflate și acum în desfășurare. Mai mult decât […]
Prezenta lucrare este un compendiu de articole publicate anterior șicare se referă, atât din perspectivă teoretică, cât și din unghiulpracticianului, la aspecte complexe ale problematicii de intelligence.Gândurile, perspectivele şi opiniile expuse se adresează tuturorofițerilor și cadrelor din domeniul securității naționale, dar în egalămăsură pot capta interesul specialiștilor din mediul academic șistudenților. Acestea pot fi utile […]
Prin intermediul unei relatări dinamice şi bine cumpănite, ElBaradei neintroduce în culisele disputelor internaţionale. Rând pe rând inspector,consilier şi mediator, ElBaradei trece din Bagdad, unde oficialiiirakieni prezic sumbru începutul războiului, la schimburile de vederidin spatele scenei cu Condoleezza Rice, la străzile din Phenian şireţelele de trafic nuclear din Pakistan. Disecă posibilitatea uneireconcilieri cu Iranul în […]
„Amenințări și conflicte în secolul 21″ este al doilea volum dintetralogia Reconfigurarea securităţii şi a Relaţiilor Internaţionaleîn Secolul 21. Evoluția securității și a relațiilor internaționale esteprofund legată de modalitățile concrete în care interacționeazădiferiții actori și care ajung să afecteze securitatea unuia sau altuia,a lumii globale, aranjamentele și eșafodajul de securitate existent,acordurile ce întăresc securitatea internațională […]
“Zece ani răi” este o carte despre condamnarea lui Dan Voiculescu, ocarte despre războiul de un deceniu dintre Băsescu şi Voiculescu. Este ocarte despre sistemul represiv creat de Traian Băsescu în timpul celordouă mandate de preşedinte. Este o carte despre politicieni, procurori,judecători, şefi ai serviciilor secrete şi oameni de afaceri. Şi, pentrucă orice sistem represiv […]
Cartea aduce câteva precizări importante nu doar pentru muncaistoricului ori a specialistului în ştiinţe sociale, ci şi pentrupoliticianul interesat în aflarea alternativei de gândire ideologică.Autorul încearcă să lămurească noţiunile de: trib, rasă, neam, etnie,naţiune, precum şi de presupusa lor complementaritate cu o unică religieşi cu o unică limbă. Scrisă în perioada în care Neumann a […]
Aventura Elizei Ene-Corbeanu continuă! În primul volum, care cuprindetextele de început, prozatoarea își surprinde cititorii cu detaliinevăzute omului obișnuit care pătrunde într-o sală de judecată.Detaliile, așezate în construcții fără fisuri și într-un stil captivant,te ţin cu sufletul la gură. Cel de-al doilea volum evoluează spectaculosși minuțios către interiorul personajelor. În aceste proze scurte,veritabile și fertile […]
„Încă înainte să ies din pușcărie, în 2017, am primit constantpropuneri să îmi consemnez experiența recluziunii într-ocarte. […] În acest context, am decis, în cele din urmă, săscriu și să public câteva dintre experiențele celor trei ani deînchisoare, precum și anumite întâmplări care le-au precedatși le-au făcut posibile. Voi relata gândurile și faptele, încercândsă rezist […]
O incursiune fascinantă în lumea companiilor şi a banilor, o carte de economie care se citeşte cu sufletul la gură, asemenea unui roman poliţist. De ce există naţiuni bogate şi altele sărace, care sunt secretele reuşitei în afaceri, ce reprezintă revoluţia adusă de noua economie, care sunt capcanele acesteia şi cum putem deschide uşile spre […]
“Dacă la sfârşitul Evului Mediu Marea Neagră era “placa turnantă acomerţului internaţional”, după mai mult de o jumătate de mileniu, MareaNeagră are din nou oportunitatea de a dobândi un statut mai important înrelaţiile internaţionale, de a deveni mai degrabă o punte de legăturădecât o frontieră. Într-o eră a turbulenţelor şi a incertitudinilor, aevoluţiilor transfrontaliere, a […]
Puneţi capăt inegalităţii economice, dezvoltaţi clasa de mijloc,însănătoşiţi naţiunea Această carte descrie motivele şi modul prin care întâietatea acordatăacţionarilor a devenit pentru mulţi, în America, unul dintreprincipalele motoare de inegalitate şi de asasinare a oportunităţiloreconomice.