0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
Adaugă la favoriteAdăugat la favorite
Imprimă acest articol   Imprimă acest articol
Cartea este prezentă în formatele:
Biblioteca Rao
"Acum îmi dau seama pentru prima oară, scria William Faulkner unei
prietene, din perspectiva celor 55 de ani de viaţă, ce dar minunat mi-a
fost hărăzit: lipsit de educaţie în sens formal, fără a fi nici măcar un
om cultivat, darămite un literat, am reuşit totuşi să fac lucrurile pe
care le-am făcut. Nu ştiu de unde mi se trage. Nu ştiu de ce Dumnezeu
sau zeii, sau cine-o fi fost, au vrut ca eu să fiu alesul." William
Faulkner
Poate cel mai accesibil şi mai romantic volum din Trilogia familiei
Snopes, Oraşul urmăreşte traseul existenţial ascendent al lui Flem
Snopes, simbol faulknerian al avidităţii şi spiritului distructiv care a
caracterizat sudul Americii în perioada postbelică. Teme precum
adulterul, scurgerea ineluctabilă a timpului, goana după avere fac
obiectul naraţiunii, încredinţate unor personaje prin prisma cărora
istorisirea îşi urmează cursul sinuos, lăsându-l pe cititor să participe
la constructia grandioasă a cărţii printr-un sublim efort de imaginaţie.
ISBN:
9789735766474
Nr. Pagini:
448
Apariție:
S-ar putea să-ți placă și...
O parabola

O mare operă despre un mare război, acţiunea acestui roman alegoricdespre Primul Război Mondial desfăşurându-se în tranşeele din Franţa.Una din operele majore scrise de Faulkner, el însuşi luptând în război.Într-o dimineaţă de mai a anului 1918, un eveniment neobişnuit sepetrece pe câmpul de bătălie din Franţa. Trupele franceze şi germane seîntâlnesc faţă în faţă după […]

1 vot, medie: 4,00 din 51 vot, medie: 4,00 din 51 vot, medie: 4,00 din 51 vot, medie: 4,00 din 51 vot, medie: 4,00 din 5 4,00 din 5 stele
Încarc...
28,60 RON
William Faulkner
BIBLIOTECA WILLIAM FAULKNER
Hotomanii

Mai 1905, trei puşti din Jefferson. Lucius Priest, în vârstă de 11 ani,este convins de Boon Hogganbeck, unul dintre angajaţii familiei sale, săfure maşina bunicului său, bancherul oraşului, şi să pornească într-ocălătorie spre Memphis. Li se alătură şi negrul Ned McCaslin, un altajutor al familiei, în această odisee eroică, pentru care nu sunt delocpregătiţi. Minunata […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
22,83 RON
William Faulkner
BIBLIOTECA WILLIAM FAULKNER
Sartoris

Scris în 1929, Sartoris este primul dintre cele cincisprezece romanededicate comitatului Yoknapatawpha, dar ai prima opera de maturitate,reprezentând cheia întregii opere a marelui scriitor american premiat cuNobel. Aici gasim pentru prima data personajele ai temele centrale dincreaaia lui William Faulkner: teme precum dragostea nefireasca dintre unfrate şi o sora, scurgerea ineluctabila a timpului, goana dupa […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
18,00 RON
William Faulkner
BIBLIOTECA WILLIAM FAULKNER
Iscoada in tarana

Iscoadă în ţărână este un cutremurător portret al nedreptăţii rasiale,este povestea lui Lucas Beauchamp, un bărbat în vârstă, de culoare,arestat pe nedrept pentru uciderea lui Vinson Gowrie. La acea vreme,chiar dacă era doar suspectat că a ucis un alb, un negru era ameninţatcu linşajul de rudele însetate de sânge ale celui mort. Lucas trebuie săîncerce […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
25,79 RON
William Faulkner
BIBLIOTECA WILLIAM FAULKNER
PE URMELE VISULUI

COMBINAND MISTICISMUL ESTIC CU MOTIVELE BASMELOR EUROPENE, POVESTILE DIN ACEST VOLUM, TRADUSE PENTRU INTÂIA OARA IN LIMBA ROMANA, CONFIGUREAZA EVOLUTIA LUI HERMANN HESSE CA ARTIST IN TIMPUL PRIMELOR DOUA DECENII ALE SECOLULUI XX. UNEORI IN MOD LUXURIANT SI LIRIC,ALTEORI IN SIMPLUL LIMBAJ AL PARABOLEI, ACESTE BASME RELEVA PREOCUPAREA LUI HESSE FATA DE TEME PRECUM MOARTEA, […]

0 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 50 voturi, medie: 0,00 din 5 0,00 din 5 stele
Încarc...
32,99 RON
Hermann Hesse
BIBLIOTECA HERMANN HESSE
Plătești în siguranță
Cumperi în câțiva pași simpli
Livrare rapidă

Ți-ai uitat parola?