Dragostea lui Hesse pentru Francisc de Assisi o cunoaştem din romanul său Peter Camenzind, căruia îi dedică în acelaşi an o mică monografie. "Despre un om modern nu am putea scrie aşa, nota el după încheierea lucrării într-o scrisoare către redactor, dar aici trebuia să le redăm glasul unor martori de mult amuţiţi, dintr-o perioadă îndepărtată." Hesse descrie povestea vieţii acestui sfânt într-un stil anume ales de legenda transmisă din vremuri îndepărtate până la noi, aşa cum a descoperit-o printre altele în biografia medievală a lui Francisc scrisă de Toma de Celano şi în cele mai recente relatări ale lui Henry Thode şi Paul Sabatier. Timp de aproape 80 de ani, această mică monografie nu ne-a fost accesibilă, căci Hesse a decis curând după scrierea ei că este "o lucrare prea simplă, scrisă în entuziasmul tinereţii, fără profunzime şi plină de obrăznicie, un stil în care nu mă mai regăsesc". În schimb, criticii au primit volumaşul cu entuziasm.
Dragostea lui Hesse pentru Francisc de Assisi o cunoaştem din romanulsău Peter Camenzind, căruia îi dedică în acelaşi an o mică monografie.“Despre un om modern nu am putea scrie aşa, nota el după încheierealucrării într-o scrisoare către redactor, dar aici trebuia să le redămglasul unor martori de mult amuţiţi, dintr-o perioadă îndepărtată.”Hesse descrie povestea vieţii […]
Acest volum de memorii vine să consfinţească faptul că aproape tot ce seştie despre Gabriel García Márquez provine din interviurile şi din operasa şi să aducă mărturii emoţionante despre “viaţa secretă” a autoruluicăci, aşa cum acesta se destăinuie, “omul are trei vieţi: viaţa publică,viaţa particulară şi viaţa secretă, cea pe care o povestim cel maiadesea […]
Publicat pentru prima oara anonim in 1811, Ratiune si simtire spunepovestea maturizarii surorilor Dashwood: Elinor – reprezentand ratiunea-, si Marianne – reprezentand sentimentul – si Margaret. Romanul leurmareste pe cele trei surori si pe mama lor atunci cand, in urmadecesului tatalui lor, trebuie sa paraseasca mosia Norland Park,mostenita de John Dashwood, fratele lor vitreg. Cele […]
Literar, cartea mea cea mai importantă, cea care poate să mă salveze dela uitare este Toamna patriarhului… A fost romanul care m-a făcut celmai fericit scriindu-l, căci este cel pe care am vrut dintotdeauna să-lscriu şi, în acelaşi timp, cel în care mi-am împărtăşit plenar propriileexperienţe şi confesiuni… Într-adevăr, este un roman-mărturie, oautobiografie încifrată…Dacă ar […]
“Un veac de singurătate”, capodopera care l-a propulsat pe GabrielGarcía Márquez pe orbita celebrităţii internaţionale şi i-a adus premiulNobel (1982), este, în opinia unanimă a criticii – după Don Quijote dela Mancha, nemuritoarea creaţie a lui Cervantes -, cel mai frumos romande expresie spaniolă din toate timpurile, aşa cum mărturiseşte şi PabloNeruda care îl numeşte […]
Deşi este considerat romanul clasic al epocii jazului – denumiredatorată lui Fitzgerald însuşi – “Marele Gatsby” nu este nici pe departeo operă circumscrisă doar deceniului al treilea al secolului XX, când afost scrisă. Chiar şi după trecerea atâtor decenii, actualitatearomanului lui Fitzgerald sporeşte datorită faptului că el constituieexpresia definitorie a Visului American, un concept sau […]
Notre-Dame de Paris este povestea unei tinere prostituate, Esmeralda,care-și practică meseria în faţa Catedralei Notre-Dame, cea mai înaltăconstrucţie a Parisului medieval. Încălcând jurămintele sfinte,arhidiaconul se îndrăgostește de ea și încearcă să o seducă. Estesalvată de clopotarul catedralei, diformul Quasimodo, urmărită depoliţie și condamnată la moarte. Sub titlul Esmeralda sau Cocoşatul dela Notre-Dame, a fost ecranizată […]