Regina Elisabeta a II-a și Marilyn Monroe: două personalități puternice, adulate și uneori controversate, însă aflate mereu în atenția publicului. Ideea că drumurile lor s-ar putea intersecta ar fi părut oricui iluzorie, însă Marilyn și-a dorit-o cu ardoare și, atunci când Marilyn își dorea ceva, Marilyn obținea. Prilejul i s-a ivit în vara anului 1956, când actrița și soțul ei, dramaturgul Arthur Miller, au petrecut patru luni în Londra pentru turnarea peliculei Prințul și dansatoarea, alături de o altă mare vedetă a filmului și teatrului, Laurence Olivier. Între solicitările platoului de filmare, curiozitatea uneori agresivă a presei și disputele acide cu Laurence Olivier, care inițial s-a opus oricărei întâlniri între actriță și suverană, Marilyn a știut să-și urmărească visul cu stăruință. „Regina are o inimă caldă", a declarat ea după cele câteva minute în care a vorbit cu Elisabeta a II a. Ce și-au spus? Aflați citind cartea.
Cartea lui Alan Friedman este scrisă de un cunoscător al vieţii publiceşi politice italiene. Autorul ei şi-a urmărit personajul aproape doi anistudiindu-i obiceiurile, partenerii, ticurile, interacţiunea cu oamenii.A călătorit la Moscova pentru a-l întâlni pe Vladimir Putin, bun prietenal lui Berlusconi, şi a răsfoit dosarele penale şi de presă care l-autransformat pe fostul premier italian […]
Eugen Mihăescu este un observator acerb al lumii, “acasă” şi aiurea. Un“inspector” cu pedanterie de entomolog. Membru de onoare al Academieiromâne. Pictor, grafician, jurnalist, profesor la Pratt Institute – NewYork, ambasador al României la UNESCO, senator, vicepreşedinte alComisiei pentru Politică externă în perioada 2004-2008 şi-a lăsatpretutindeni amprenta personalităţii sale.Prin miile de desene publicate în The […]
La inceputul secolului al XVII-lea, un veteran al razboiului Spanieiimpotriva Imperiului Otoman a publicat o carte. Acea carte, Don Quijotede la Mancha, avea sa se vanda in mai multe exemplare decat oricarealta, cu exceptia Bibliei, transformandu-l pe autor, Miguel deCervantes, in cel mai citit sciitor din istoria literaturii.Cartea lui William Egginton este despre cum Cervantes […]
Leon Leyson avea numai 10 ani când naziştii au invadat Polonia, iarfamilia lui a fost forţată să se mute într-un ghetou din Cracovia. Cu unnoroc incredibil, perseverenţă şi curaj, Leyson reuşeşte săsupravieţuiască sadismului naziştilor. În final, generozitatea şiiscusinţa unui ofiţer german numit Oskar Schindler au fost cele care i-au salvat viaţa lui Leon și pe […]
Privind mumia lui Mao din mausoleul omonim aflat în mijlocul pieţeiTiananmen din Beijing, Ciprian află de la ghidul său că temutul lidercomunist s-a iubit cu peste 3500 de femei. Conform filosofiei taoiste,aceasta era calea pentru a obţine nemurirea. Ulterior, autorulrealizează că aproape toţi oamenii puternici au încercat să-şi găseascăpropria piatră filosofală făcând amor cu cât […]
Lucrarea de faţă are un caracter special: este mai mult decât o suită deinterviuri cu o mare artistă, mai mult decât amintiri sau dezvăluiridespre Viaţă şi Scenă sau… atitudinile şi convingerile unui om serios,inteligent şi interesat de probleme sociale, civice… este mai multdecât o şuetă! În realitate, este toate astea la un loc, căci Maia […]
„Domnul acela nu era nici simbolul Gay Paree, nici mustăciosul cumonoclu care se înclină în fața doamnelor, nici tânărul dinamic de tippseudo-american. Punea dincolo de Atlantic probleme deranjante: nu seștia în ce categorie de francezi trebuie încadrat. Hm! Trebuiaînregistrat drept monument istoric.”Născut sub o stea norocoasă, în timpul acelei unice Belle Epoque,Christian Dior a avut […]