„Mă găsesc aproape de vârsta pe care o avea tatăl meu atunci când l-am întrebat la ce se gândește noaptea, după ce stinge luminile. La fel ca el, nu sunt încă prea îngrijorat, dar sunt conștient de timp. Deocamdată, sunt încă aici, gândindu-mă la ei." – Rodrigo García În Rămas-bun, Gabo și Mercedes, pagini care se constituie în amintiri revelatoare și un sfâșietor reportaj, geniul creator García Márquez e transformat în protagonist și se creionează un portret complex al acestei familii confruntate cu iremediabila și definitiva pierdere a celui drag. În lumina reflectoarelor se află un bărbat extrem de vulnerabil, al cărui umor ironic strălucește chiar și atunci când luciditatea îi scade. Alături de el, ca întotdeauna, cititorul o va descoperi pe carismatica Mercedes, cea care a influențat cel mai puternic viața și arta lui Gabo. Și totul este văzut din prisma unui fiu copleșit de tristețe, însă dornic de a consemna totul pentru eternitate.
Jurnalista Marie‑Dominique Lelièvrepornește ȋntr‑o călătorie de descoperirea misterului creat ȋn jurul legendaruluiparfum Chanel No 5 și a muzeiacestuia, Coco Chanel. Pe lângădetalii surprinzătoare despre origineaparfumului, a compoziției acestuia, amecanismelor de fabricare, vânzareși publicitate a legendarului Chanel5, cititorul este introdus ȋn atmosferaefervescentă din perioada interbelicăși ȋn cea tensionată și complicată acelui de‑al Doilea Război Mondial.
Se estimează că, anual, între optzeci și nouăzeci de milioane de copii primesc un set LEGO și până la zece milioane de adulți își cumpără unul pentru ei. LEGO este însă mai mult decât un număr copleșitor de cărămizi din plastic ce pot fi asamblate în nenumărate moduri, este o viziune despre ceea ce înseamnă […]
Este, neîndoios, cea mai completă, riguroasă, bine documentată şivaloroasă lucrare de acest gen dintre numeroasele biografii dedicatereprezentantului emblematic al „realismului magic“ latinoamerican, rod adouăzeci de ani de cercetare aprofundată a vieţii şi operei sale, întemeiul consultării arhivelor bibliotecilor din diferite ţări şi a sutede interviuri cu familia, rudele, prietenii, colegii, criticii şi, lucrude nepreţuit, cu […]
Această biografie premiată explorează experiențele de război aleluiJ.R.R. Tolkien șiimpactul acestora asupra vieții sale și a scrieriiromanelor Hobbitul șiStăpânul inelelor.„Să fii prins în plină tinerețede anul 1914 nu a fost o experiență maipuțin traumatizantădecât cea din1939… până în 1918, mai toți prietenii mei apropiațierau morți.”Carteadezvăluie groaza și momentele de eroism trăite de Tolkien caofițer înbătălia […]
O Tempora! Aceasta este o carte, de mult aşteptată de iubitorii sportului cubalonul rotund, în care eroul principal este inegalabilul comentatorradio şi om de sport Ion Ghiţulescu. Un titlu mai sugestiv decât “IonGhitulescu + omul de la microfonul radio” nici că se putea. Ba da! Semai putea titra şi “Ghiţulescu – omul care dă sentinţa […]
Fiind student în anul doi, Mark Zuckerberg a creat un siteweb simplu pentru a servi ca rețea socială a campusului.Astăzi, Facebook este aproape de nerecunoscut, dacă neraportăm la originile sale modeste. În lumina recentelorcontroverse legate de conturile de știri false careinfluențează alegerile, de gestionarea datelor personaleale utilizatorilor și de alte acțiuni ale fondatorului său,care a […]
Einstein spunea: „Nu încerca să fii o persoană de succes, încearcă săfii o persoană de valoare!“ Nu vreau să dau lecţii nimănui, dar, pentru mine, definiţia realizării mele ca om a fost şi ESTE aceasta: Hotărăşte-te, conturează, construieşte-ţi un VIS, un vis al tău!Aşază-l într-un plan de viaţă! Fă-ţi o listă cu lucrurile pe care […]
Audrey Hepburn a făcut parte din Rezistența olandeză. Alucrat ca asistent medical în timpul bătălieide la Arnhem, când a avut loc execuția brutalăa unchiului ei și a trecut prin calvarulfoametei din timpul iernii lui 1944. Carteaprezintă amintirile ei,interviuri cu oamenicare au cunoscut-o în război, jurnale derăzboi și cercetări în arhivele olandeze secretizate,din care vom descoperi […]
La cincizeci de ani după moartea sa, această biografie foarte binedocumentată trasează destinul măreţ şi bulversant al celei mai maridoamne a cântecului francez, cunoscută şi astăzi la nivel mondial.Ce rămâne astăzi din Édith Piaf? Un repertoriu, cântat încă de numeroşiartişti, o legendă, ţesută dintr-o viaţă măreaţă şi tragică, o voceexcepţională care continuă să ne emoţioneze […]
Rod al unui uriaș efort documentar, monografia semnată decei doi autori este un exemplu de hermeneutică,de comentariuistorico-politic bine structurat, abordând aspectele cele maiimportante ale vieții și operei unei personalități mai puțincunoscute, cea a patriotului bănățean Sever Bocu. Volumulconstituie o justă restituire, care reintroduce în galeria mariloroameni de stat pe unul dintre făuritorii Marii Uniri, totodatăun […]