Evenimente / Știri
#365decarti – O inimă neînfricată, Mariane Pearl & Sarah Crichton
TERORÍSM s. n. 1. Totalitatea actelor intenționate de violență comise de un grup sau de o organizație pentru a provoca o teamă generalizată și pentru atingerea unor scopuri politice.
“…a încerca să clarifici şi să înţelegi natura activităţilor teroriste înseamnă să te arunci de bunăvoie într-un abis întunecat.”
O definiţie generală şi un citat pe măsură ce vin să ne ofere principalele idei cuprinse în romanul O inimă neînfricată. De altfel, termenul de roman este într-o oarecare măsură greşit atribuit volumului de faţă. O inimă neînfricată nu este un roman, o poveste la ceas de seară, ci răpirea vieţii unui om, smulgerea lui dintr-un viitor luminos şi aruncarea lui drept momeală într-o lume a violenţei şi, mai ales, al non-sensului unor acţiuni de strivire a umanităţii.
“Aici e aceeaşi ură străveche, o ură care te face să te întrebi dacă umanitatea va trage vreodată învăţăminte din propria ei istorie.”
Mariane Pearl vine să ne spună drama reală din spatele ştirilor. Cu inima plină de durere, înecată în suferinţă, ne împărtăşeşte de unde poate face rost o fiinţă de puterea necesară pentru a trece peste pierderea celui iubit într-un mod absurd, din motive neînţelese. O inimă neînfricată, prin vocea Marianei Pearl, ne prezintă povestea lui Danny Pearl din spatele culiselor, din linia întâi de investigaţie.
“Adesea, oamenii văd pacea ca pe simpla absenţă a războiului, dar pacea nu este nimic altceva decât rezultatul unor acţiuni curajoase întreprinse pentru a iniţia un dialog între civilizaţii.”
Danny Pearl, jurnalist dedicat meseriei sale şi devotat adevărului, şi-a pierdut viaţa într-un mod hain, în mâinile teroriştilor, acuzat fiind că este agent sub acoperire al CIA; aceasta fiind scuza oficială a grupării teroriste ce l-a răpit, sechestrat şi ucis. În drept însă, o crimă rămâne o crimă, iar loc de scuze şi acuze nu există. La finalul zilei, o crimă rămâne crimă, un act terorist transmite aceeaşi groază şi aceeaşi moarte.
Mariane Pearl, însărcinată în câteva luni, se vede nevoită să facă faţă celei mai mari traume: dispariţia mult iubitului soţ. Aflată peste noapte în postura omului ce aşteaptă noutăţi despre persoana dragă, aceasta dă dovadă de tărie de caracter şi de speranţă neţărmuită. Alături de toate agenţiile guvernamentale de investigaţie, ea vrea să afle cine sunt oamenii ce i-au răpit soţul şi, mai ales, cum îl poate smulge din vâltoarea evenimentelor în viaţă.
“Lumea nu e un loc prea frumos, dar unii oameni desigur trebuie să-şi făurească propria fericire.”
O inimă neînfricată nu este doar despre suferinţă şi continuarea vieţii după tragedie. Mariane Pearl ne arată cât de încâlcite sunt iţele investigării unui caz de răpire. Ne arată paşii ce s-au urmat, cine au fost ajutoarele şi eforturile depuse pentru urărirea oricărei piste în condiţiile în care minciunile devin adevăr iar criminalii se ascund în rândurile celor mai influente persoane. Karachi, Pakistan, devine locul unde totul este pus sub supraveghere şi fiecare om este investigat. Cu toate acestea obstacole sunt la fiecare pas, minciunile fac parte din rutina zilnică, iar oamenii sunt mai cruzi ca niciodată.
Cine sunt oamenii ce ajută la investigarea răpirii lui Danny Pearl? De unde găseşte Mariane forţa necesară de a trece peste tragedie? Ce destin au eroii ce se pun contra terorii?
La finalul acestei biografii, caută pe google numele lui Danny Pearl. Vei citi reportaje şi noutăţi şi vei compara bagajul de informaţii cu ceea ce ţi-a narat Mariane. Dar nu te vei declara mulţumit. Vei fi sâcâit de ideea că, în ciuda tuturor, autorul moral din spatele poveştii încă nu a fost descoperit, că un om şi-a pierdut viaţa doar fiindcă… s-a putut. Răutatea şi cruzimea se ascund sub cuvântul terorism când, de fapt, cuvântul potrivit este om. Omul este, prin însăşi natura lui, rău şi crud, iar unii lasă aceste două cuvinte să le caracterizeze personalitatea.
Vă invit într-o istorie ce ne-ar fi plăcut să fie ficţiune şi să descoperiţi cât de încâlcite sunt iţele grupărilor teroriste, de unde poate pleca un fir şi în câte s-ar putea despica până la a prinde măcar o fărâmă de adevăr.
Diana Daniela Macovei, https://readingforsouls.wordpress.com/
Imprimă acest articolAlte Evenimente / Știri de la RAO
Editie noua a cartii “1077 de trepte” – autor Dan Voiculescu
Editura RAO va pune pe piata o noua editie a cărţii “1077 de trepte” de Dan Voiculescu. Asta după ce, mare parte dintre volumele din prima ediţie s-au epuizat in majoritatea punctelor de vanzare de la nivel naţional. Cartea care oferă o perspectivă unică asupra provocărilor și reflecțiilor autorului în timpul detenției, va fi, in […]
JOHN BOYNE lanseaza Ruinele timpului (continuare a bestsellerului Baiatul cu pijamale in dungi).Festivalul FILIT 2022 de la Iasi
Vineri, 21.10.2022, apreciatul autor JOHN BOYNE a participat la festivalul FILIT de la Iasi. Numerosi cititori au fost prezenti in sala Teatrului National pentru a-l asculta pe autorul cartii Baiatul cu pijamale in dungi si pentru a lua autografe. Cu aceasta ocazie, a fost lansata si continuarea romanului vandut in peste 11 milioane de exemplare. […]
#365decarti – Cântecul lebedei mecanice
Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.