Evenimente / Știri

#365decarti- Leonardo da Vinci, geniul vizionar

Editura Rao are în palmaresul său, printre multe volume tentante, o carte care ne apare, imediat după scoaterea ei din ţiplă, ca un cufăr plin de comori. Expresia îşi depăşeşte cu mult, cadrul metaforic; cartea conţine la modul concret surprize minunate ascunse între paginile ei, texte facsimile care cresc fascinaţia lectorului, indiferent de vârsta acestuia.

Lucrarea semnată de Gerard Denizeau a apărut în 2016, la Larousse şi doar la un an distanţă, în 2017, la Rao, sub un titlu care de altfel, păstrează traducerea exactă a celui franţuzesc: „Leonardo da Vinci, geniul vizionar”. Pe prima copertă avem câteva promisiuni pe care le constatăm adevărate şi care deci, ne bucură nespus: „documente istorice” şi mai apoi, „cu reproduceri excepţionale ale documentelor de epocă”. Pe a patra copertă găsim linia directoare a cărţii, într-o edificatoare menţiune, din care aici, citez doar un scurt fragment: „Caracterul vizionar al invenţiilor lui da Vinci este cel pe care şi-a propus să-l sublinieze această lucrare superb ilustrată.”

Într-adevăr, cartea este şi frumoasă ca obiect, şi interesantă prin materialele şi interpretările pe care le pune la dispoziţia cititorului. Grafica este cea care încântă şi doar la simpla răsfoire a paginilor. Este evident că nu doar subiectul cărţii ne farmecă, ci şi felul de redare a materialului, mai ales că acesta, în cazul Leonardo da Vinci este unul care poate fi bine susţinut vizual. Cuprinsul lucrării este unul sugestiv; autorul urmăreşte cronologic, viaţa şi căutările lui Leonardo da Vinci (n.15 aprilie 1452, Vinci – m. 2 mai 1519, Amboise); de la copilărie, la maeştri şi colegi, de la omul de lume adorat la Curţile princiare italiene, la invenţiile pe care le întrezăreşte filozoful, muzicianul, inginerul, anatomopatologul, astronomul, militarul şi revoluţionarul (în pictură), toate aceste etape şi cercetări atât de diverse sunt supuse de către Denizeau analizei. Complexitatea lui Leonardo da Vinci este una evidentă!

Cartea „Leonardo da Vinci, geniul vizionar” poate fi în acelaşi timp, o descoperire pentru cei mici ca şi o bucurie pentru cei mari. Dincolo de personajul abordat de Denizeau (Leonardo da Vinci), care este unul formidabil, felul de a-l „descoperi” în paginile cărţii este cu adevărat, uluitor.

Recenzie realizată de https://radioromaniacultural.ro/

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

luni,
20 mai, 2024

Editie noua a cartii “1077 de trepte” – autor Dan Voiculescu

Editura RAO va pune pe piata o noua editie a cărţii “1077 de trepte” de Dan Voiculescu. Asta după ce, mare parte dintre volumele din prima ediţie s-au epuizat in majoritatea punctelor de vanzare de la nivel naţional. Cartea care oferă o perspectivă unică asupra provocărilor și reflecțiilor autorului în timpul detenției, va fi, in […]

miercuri,
26 octombrie, 2022

JOHN BOYNE lanseaza Ruinele timpului (continuare a bestsellerului Baiatul cu pijamale in dungi).Festivalul FILIT 2022 de la Iasi

Vineri, 21.10.2022, apreciatul autor JOHN BOYNE a participat la festivalul FILIT de la Iasi. Numerosi cititori au fost prezenti in sala Teatrului National pentru a-l asculta pe autorul cartii Baiatul cu pijamale in dungi si pentru a lua autografe. Cu aceasta ocazie, a fost lansata si continuarea romanului vandut in peste 11 milioane de exemplare. […]

vineri,
29 mai, 2020

#365decarti – Cântecul lebedei mecanice

Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.  

Citește toate articolele