ISTORIA IRLANDEI DIN 1940 ȘI PÂNĂ ÎN PREZENT, VĂZUTĂ PRIN OCHII UNUI OM OBIȘNUIT Cyril Avery nu este un adevărat Avery, sau cel puțin asta obișnuiesc să- i spună părinții săi adoptivi. Și nici nu va fi vreodată. Născut în afara căsătoriei de o tânără repudiată de comunitatea de țărani irlandezi din care făcea parte și adoptat de un cuplu excentric din Dublin, prin mijlocirea unei călugărițe, Cyril duce o existență în derivă, a cărui singură relație semnificativă este prietenia sinceră cu mult mai mondenul și iresponsabilul Julian. Trăind la voia întâmplării și a coincidențelor, își va petrece întreaga viață încercând să se cunoască pe sine și să-și înțeleagă originile, pentru a avea o identitate asumată, o casă, o țară și poate ceva mai mult. Furiile inimii este un roman ce te face să râzi și să plângi în același timp, amintindu-ne de capacitatea de revigorare a spiritului uman. DESPRE AUTOR: JOHN BOYNE este un scriitor irlandez contemporan, născut la Dublin pe 30 aprilie 1971. A scris până în prezent peste zece romane pentru adulți și cinci pentru copii și s-a bucurat de traducerea cărților sale în peste 50 de limbi. A obținut doctoratul la Universitatea East din Anglia. Cartea sa Băiatul cu pijamale în dungi s- a vândut în întreaga lume în peste 2,5 milioane de exemplare și a fost ecranizată în 2008 de compania Miramax.
“Oxigen” este un roman captivant, scris de un medic anestezist, opoveste personală despre relaţii şi familie, despre confruntarea cu odramă medicală extraordinară. Marie Heaton este un medic anestezist care se bucură de succesprofesional. A lucrat, a trăit şi a respirat pentru şi prin cariera eiîncă din facultate şi acum profesează la unul dintre cele mai […]
O tânără americană din Boston se retrage pentru o vreme la Florența,fără să cunoască pe nimeni şi orbind italiana doar foarte puţin. DarHannah este izolată într-un mod mult mai profund: ea e înstrăinatăde propria identitate după o lungă perioadă de înfometare, care i-aruinat trupul şi i-a distrus viaţa.Hotărâtă să se recupereze în Florența – un […]
China, secolul al şaptesprezecelea.Floare-de-Bujor are aproape şaisprezece ani şi, ca toate fetele devârsta ei, a fost deja promisă în căsătorie de către familie unui bărbatdespre care ea nu ştie nimic, nici măcar numele. De ziua ei, tatăl său,un om foarte luminat pentru timpul său, îi oferă ca dar o reprezentaţiedupă o operă clasică din literatura […]
Nu știu dacă am mai citit o carte cu un așa subiect, iar asta aconstituit pentru mine o surpriză plăcută. Să fiu sinceră până la capăt,acesta a fost și principalul motiv pentru care am achiziționat partea adoua. Un tânăr jurnalist află că suferă de o boală cruntă și nu găseștenici puterea, nici motivația pentru a […]
Dorinţa de a recupera lumea pierdută a copilariei îl îndeamnă pe untânăr ziarist să pornească într-o călătorie pe urmele enigmaticului săubunic, un scoţian aventurier care a trăit o intensă poveste de iubire cubunica protagonistului şi care a dispărut în mod miserios în Africa.Cercetarile îl conduc pană în Kenia, într-un loc magic, locuit depersonaje fascinante, cu […]
Romanul prezintă povestea de dragoste dintre Patricio, un tânăr venit înHavana din Asturias, o provincie a Spaniei măcinată de conflicteleRăzboiului Civil, și Gloria, soţia celui mai puternic mafiot din Cuba,cu care a fost silită să se căsătorească pe când era adolescentă. Oiubire interzisă, pe care totuși cei doi o trăiesc cu patimă, fascinaţiunul de celălalt. […]
China, secolul al şaptesprezecelea.Floare-de-Bujor are aproape şaisprezece ani şi, ca toate fetele devârsta ei, a fost deja promisă în căsătorie de către familie unui bărbatdespre care ea nu ştie nimic, nici măcar numele. De ziua ei, tatăl său,un om foarte luminat pentru timpul său, îi oferă ca dar o reprezentaţiedupă o operă clasică din literatura […]
Cum poţi să-ţi dai seama dacă iubeşti pe cineva? Aceasta este una dintreîntrebările ce o frământă pe Lo, care locuieşte împreună cu familia einumeroasă în sudul Suediei. “Ai grijă pe cine iubeşti”, o avertizeazămama ei, dar nu-i spune niciodată de ce. Iar Lo nu încetează să seîntrebe ce voia mama ei să-i spună. Se împrieteneşte […]