Aventura Elizei Ene-Corbeanu continuă! În primul volum, care cuprinde textele de început, prozatoarea își surprinde cititorii cu detalii nevăzute omului obișnuit care pătrunde într-o sală de judecată. Detaliile, așezate în construcții fără fisuri și într-un stil captivant, te ţin cu sufletul la gură. Cel de-al doilea volum evoluează spectaculos și minuțios către interiorul personajelor. În aceste proze scurte, veritabile și fertile semințe de romane, autoarea merge direct către cauzele esențiale ale conflictelor dintre și din interiorul personajelor, cele care țin de instanțele psihologice. Întrebările pe care le naște în mintea cititorului nu mai sunt, ca în primul volum, legate doar de întâmplare, de rolul și de tâlcurile ei, ci merg către un motiv fundamental, fatalitatea. Pășim întotdeauna pe drumurile alese de noi înșine? Cine, ce și cum ne decide destinul? Eliza Ene-Corbeanu dă un răspuns tulburător, același pe care îl dă cel mai adesea și literatura sud-americană: nimeni, noi înșine și toată lumea! Mirel Curea
Într-o societate aflată sub semnul mitologiilor şi al hierofaniilor, alontofaniilor decazute, al emoţiei şi fantasmelor, al idolatriilor,textele mele caută să creeze o discontinuitate care să fie percepută caefect de contrast şi de meditaţie. Sunt texte vii, texte care s-aunăscut şi au trăit în contexte sociale bine determinate, sunt elementede rupere a curgerii şi a fluxului […]
“Indiferent de tipologie, în intelligence este foarte important caschimbarea să genereze o mai bună cunoaştere, prevenire şi combatere ariscurilor la adresa securităţii naţionale. Performanţa în intelligencese măsoară în funcţie de modul în care organizaţiile din domeniu reuşescsă-şi realizeze atribuţiile în mod eficient, prevenind producerea deprejudicii la adresa securităţii.”Ionel Nitu “Ne aflăm în faţa unei schimbări […]
«Cartea Războiul din Ucraina este dovada scriptică a faptului cădemocrația este vie, dar reprezintă și un semnal de alarmă tras cuprivire la pericolul intrării în „Epoca Post-Adevăr”. Structurată pezile, ca un veridic jurnal de război, cartea Războiul din Ucraina vaașterne în fața ochilor dumneavoastră interpretări diferite aleîntâmplărilor aflate și acum în desfășurare. Mai mult decât […]
Ideea acestei cărți s-a născut studiind, în decursul multorani, istoria politicii, a diplomației și a strategiei, care neoferă numeroase exemple dramatice de exces strategicsau, după caz, idealist și justițiar, toate acestea conducândla crize, convulsii, violență, războaie devastatoare șidescompuneri ale unei ordini statale sau internaționale.George Cristian Maior propune în cartea sa un conceptnou, acela al superpoliticii, […]
Lucrarea generalului dr. ing. Gheorghe Savu are subtitlul „Rolulliderului în conducerea și dezvoltarea sistemului informațiilor militarestrategice“.Pe parcursul textului, autorul folosește permanent sintagma „ofițerul deinformații militare și de apărare“. Atât în limbajul profesional despecialitate, cât și în lucrările din Occident de popularizare a acestuidomeniu, termenul „informații“ este redat prin cuvântul intelligence,care se traduce corect prin „spionaj“. […]
O bună perioadă de timp am crezut că ideile mele se vor întâlni cu celeale altor oameni şi, încet, vom putea constitui o echipă pentruschimbare, un colegiu invizibil care va creşte pe zi ce trece şi vareuşi să facă ceva.Dacă nu va putea să răstoarne munţii inerţiei, măcar va ajuta ca lucrurimici să se întâmple, […]
Puneţi capăt inegalităţii economice, dezvoltaţi clasa de mijloc,însănătoşiţi naţiunea Această carte descrie motivele şi modul prin care întâietatea acordatăacţionarilor a devenit pentru mulţi, în America, unul dintreprincipalele motoare de inegalitate şi de asasinare a oportunităţiloreconomice.
“Zece ani răi” este o carte despre condamnarea lui Dan Voiculescu, ocarte despre războiul de un deceniu dintre Băsescu şi Voiculescu. Este ocarte despre sistemul represiv creat de Traian Băsescu în timpul celordouă mandate de preşedinte. Este o carte despre politicieni, procurori,judecători, şefi ai serviciilor secrete şi oameni de afaceri. Şi, pentrucă orice sistem represiv […]
“Zece ani răi” este o carte despre condamnarea lui Dan Voiculescu, ocarte despre războiul de un deceniu dintre Băsescu şi Voiculescu. Este ocarte despre sistemul represiv creat de Traian Băsescu în timpul celordouă mandate de preşedinte. Este o carte despre politicieni, procurori,judecători, şefi ai serviciilor secrete şi oameni de afaceri. Şi, pentrucă orice sistem represiv […]
Cartea prezintă unele „dosare” de care s-a ocupat autoarea, de profesieavocat, cazuri care i-au furnizat subiecte pentru „Viaţa la Curte”, orubrică din Evenimentul zilei, foarte citită. Eliza Ene-Corbeanu areunit aceste articole pentru o carte cu acelaşi titlu. „Lucrarea îlcaptivează pe cititor de la prima pagină. Autoarea recurge la ocombinaţie de patetism şi logică, imposibil de […]