Lucrare emblematică a anului aniversar 2018, cel mai premiat și vândut
volum de istorie al momentului, Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri
a ajuns la ediția jubiliară. Bestsellerul Cartea de aur a Centenarului
Marii Uniri este prima lucrare de istorie postdecembristă care a devenit
film documentar. Regia filmului este semnată de Titus Scurt, imaginea –
asigurată de Ștefan Anghel și Bogdan Vlăsceanu, iar montajul este
realizat de Oana Marinescu. Filmul integral, la aceasta adresa.
PREZENTAREA TITLULUI
Volumul aniversar, consacrat celebrării primilor 100 de ani de la
momentul 1918, a fost lansat în urmă cu un an și reeditat de mai multe
ori, clasându-se pe primul loc în preferințele specialiștilor dar și ale
publicului larg. Cartea lui Bogdan Bucur conține – alături de
contribuțiile și studiile unor specialiști consacrați - o selecție
științifică și inedită de documente olografe și imagini rare din epoca
Marii Uniri.
„Mi-am propus să am o abordare realistă și corectă din punct de vedere
științific. (…) Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri își propune să
ofere cititorului pasionat de istoria națională posibilitatea de a
parcurge, prin intermediul documentelor inedite și al ilustrațiilor
rare, întregul proces al construcției României Mari, începând cu
participarea la Marele Război (1916 1919), continuând cu procedurile
politico administrative de unificare a Basarabiei (27 martie 1918),
Bucovinei (28 noiembrie 1918), Transilvaniei, Banatului, Crișanei,
Sătmarului, Maramureșului (1 decembrie 1918) și a insulei Ada Kaleh
(1918 1919) cu România, și culminând cu încoronarea regelui Ferdinand I
și a reginei Maria la Alba Iulia (15 octombrie 1922). Un capitol
distinct al lucrării ne poartă cu gândul prin fermecătoarea Românie Mare
(1918 1940), un accent deosebit căzând asupra momentelor festive, din
perioada interbelică, de celebrare a Marii Uniri. Chiar dacă preocuparea
fundamentală a editorului a fost respectarea riguroasă a adevărului
istoric – inclusiv atunci când acesta poată să fie dureros sau chiar
rușinos –, Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri este închinată
memoriei acelora care, în marile clipe istorice, au luptat pentru
înfăptuirea „visului milenar al tuturor românilor": întregirea României.
Și chiar dacă visul unirii tuturor românilor într-un singur stat
național unitar nu a fost nicidecum unul milenar (ideea a prins contur
de abia către jumătatea secolului al XIX-lea) și nici nu a ținut prea
mult (România Mare se prăbușește teritorial în 1940, după numai 22 de
ani de la Marea Unire), imaginea anului 1918 rămâne, indiscutabil,
momentul astral din întreaga istorie a românilor", spune istoricul
Bogdan Bucur.
PREMII ȘI DISTINCȚII:
Premiul Nicolae Iorga, decernat de Societatea de Științe Istorice din
România – 2018 Premiul Nicolae Iorga, decernat de Fundaţia şi Revista
Magazin istoric în parteneriat cu Banca Naţională a României – 2018
Premiul Legal Point, decernat de Grupul Editorial Universul Juridic -
2018
SELECȚIE DE ARTICOLE ȘI PREZENTĂRI
Realitatea TV: https://www.youtube.com/watch?v=I6LWcJ9I7fc
DC News: https://www.youtube.com/watch?v=Jz14b46ROEg
Ziarul Financiar:
https://www.zf.ro/zf-live/1916-romania-era-chestie-mititica-moldova-
tara-romaneasca-l-mic-dati-seama-aceasta-tarisoara-mica-declara-razboi-
imperiul-austro-ungar-imperiul-austr-ungar-era-pata-uriasa-harta-
europei-centru-era-16884003
PS News:
https://psnews.ro/cartea-de-aur-a-marii-uniri-prima-carte-romaneasca-de-
istorie-care-a-devenit-film-documentar-exclusiv-245333/
Trinitas TV: https://www.youtube.com/watch?v=UvsgOGDozTs
Mai multe despre carte, pe:
http://www.centenarulmariiuniri.ro
www.facebook.com/centenarulmariiuniri
Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri este un volum aniversar,
ilustrat enciclopedic, care conține o selecție științifică de documente
oficiale, unele în varianta olografă, texte de arhive personale,
articole ale ziarelor vremii și imagini de epocă, din perioada
înfăptuirii idealului istoric suprem al poporului român.
Inițiativa alcătuirii sale a fost inspirată de Cartea de Aur a
Serbărilor Unirei, din 1929, carte de onoare ce aparține patrimoniului
cultural național mobil, realizată sub forma unui manuscris pe pergament
ornamentat, asemenea incunabulelor medievale, prin pictare tradițională,
în stilul Art Nouveau, de către pictorița Cecilia Cuţescu-Storck, la
comanda principesei Alexandrina Gr. Cantacuzino, pentru serbarea
primilor zece ani de la desăvârșirea Marii Uniri.
Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri oferă posibilitatea de a
parcurge prin intermediul documentelor și ilustrațiilor, întregul proces
al construcției României Mari. Documentele selectate sunt atât acte
legislative sau administrative ale diferitelor autorități de stat,
relevante pentru procedura de încorporare a provinciilor istorice în
statul național unitar român, cât și scrisori ale marilor personalități,
primele pagini ale publicațiilor epocii sau unele afișe de propagandă
destinate informării (ori dezinformării) populației. Ilustrațiile sunt
fotografii și cărți poștale, dar și unele desene cu caracter alegoric
sau caricatural. O încărcătură sentimentală specială transmit
instantaneele din regiunile istorice care nu au rămas în componența
României (nordul Bucovinei, Basarabia, Cadrilaterul) sau care nu mai
există efectiv (Insula Ada-Kaleh).
Cartea de aur a Centenarului Marii Uniri este o antologie elegantă și de
impact, ce reușește să oglindească documentar drumul spre Marea Unire,
realizarea efectivă a acesteia și unele dintre evenimentele festive care
o consfințesc sau o celebrează, în anii imediat următori. Volumul se
constituie, indirect și obiectiv, într-un omagiu adus tuturor acelora
care și-au adăugat contribuția la acest act istoric definitoriu al
României moderne.
Autorul ei, Bogdan Bucur, este lector universitar la Departamentul de
Sociologie al Facultății de Ştiinţe Politice din cadrul Şcolii Naţionale
de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. A absolvit
masteratul de Istoria Ideilor şi Mentalităţilor şi doctoratul în
Sociologie. Este autorul mai multor lucrări științifice, apărute în țară
și în străinătate, în domenii precum Școala Sociologică de la București,
istoria socială românească și analiza rețelelor sociale istorice.
Recenzie realizată de Marius Andrei Căprar -
https://analogiiantologii.com/