Totul începe când un preot se împiedică pe stradă și îl înjură pe diavol, iar Lionel Savage, un tânăr gentleman poet, îi spune că, în absența lui, amândoi ar rămâne fără obiectul muncii. Drept urmare, seara târziu, Savage este vizitat de un domn distins, care îi mulțumește pentru vorbele frumoase de mai devreme. Gentlemanul constată că diavolul „nu e un hoț de suflete, ci un ins melancolic, înalt de 150-180 de metri, ușor bâlbâit, care iubește cărțile și care și-ar dori ca lumea să-l placă mai mult. Ceea ce schimbă, desigur, ultimii  2000 de ani  ai literaturii. Și, mai important, aruncă o lumină îndoielnică asupra  isprăvilor unui anumit Johann Faustus.“ Poetul află că diavolul nu locuiește în vreun palat, ci într-o căsuță, la marginea Câmpiilor Elizee, la o aruncătură de băț de Râul Styx. Grădinarul lui, un tip pe nume Dante Aligheri, nu prea se pricepe la trandafiri, însă e foarte bun la conversație. Discuția dintre cei doi este interesantă, așa că Savage ajunge repede la confesiuni. Îi spune diavolului că Vivian, cu care s-a căsătorit pentru că nu mai avea bani, îl sperie teribil, și de aceea stă mai mult în birou, în speranța că îi va reveni inspirația pierdută. La final, domnul cel distins pleacă, luând-o pe femeie cu el. Dialogul e plin de umor, personajele par un pic naive, situațiile sunt de-a dreptul comice, iar acțiunea o ia razna când sora poetului descoperă în camera soției un teanc de poeme excepționale. „Eu nu-s o fire aventuroasă, doar sunt englez. Îmi doresc ca lucrurile să rămână așa cum au fost întotdeauna“, spune poetul disperat, când își dă seama că nu știe nimic despre soția lui, de care fugise, de altfel, din seara nunții. Oare ce secrete mai ascunde aceasta?

Iată și câteva citate, în caz că vrei să afli mai multe:

„Benton strecoară coada de mătură printre zăbrele și-mi arde una peste braț.

– Au! Pe el trebuia să-l bați, mă revolt eu.

– El e prea mare, spune majordomul și mă lovește din nou.“ (Lionel Savage, personajul cărții)

„Există în spiritul războinicului o anume hotărâre pe care nu credeam că o posed. Însă, după evenimentele de ieri, mă întreb dacă nu cumva zăcea latentă undeva în adâncul meu. Am regăsit în mine însumi o vigoare spirituală pe care n-am mai cunoscut-o înainte. Îmi place și am despre mine însumi o părre puțin mai bună decât aveam până acum.“ (Lionel Savage, personajul cărții)

„Cartea aceasta are toate calitățile posibile:  reunește niște aristocrați leneși, un majordom, un diavol, o soră cu o morală îndoielnică, dueluri și aproape-dueluri, expediții arctice, Scotland Yard… O joacă de adulți neo-victoriană, povestită cu umor și energie.“ (Steve Hely, autorul bestsellerului Cum am devenit un romancier celebru)

  Imprimă acest articol