Volumul este, așa cum îl numește și autoarea, un caiet multifunctional, care cuprinde activități menite să-i ajute pe copii să învețe literele alfabetului, asociind fiecare literă unui animal, lărgin¬du-le, astfel, și orizontul cunoașterii. Copii sunt învățați, prin joc, să recunoască apoi aceste litere. Activitățile au drept scop și învățarea cifrelor. Jocurile, deosebit de antrenante, ajută la fixarea cunoștințelor dobândite, la exersarea preciziei gesturilor și la căpătarea unui plus de încredere în sine pentru copiii care le rezolvă.
Dacă te-ai întrebat vreodată de ce este pâinea plină de găuri, cum aratăADN-ul sau dacă îţi poţi face propriul curcubeu, atunci această carteeste pentru tine. Cuprinde o mulţime de experimente uşoare, darpalpitante, astfel încât să poţi descoperi ceva nou în fiecare zi.
Volumul este, așa cum îl numește și autoarea, un caiet multifunctional,distractiv și original, care cuprinde activități menite să consolidezecunoștințele copilului.Pentru a-i amuza pe copii și a le trezi interesul, caietul conține,pentru fiecare dintre cele 22 de teme, câte o poezie, care este șisubiectul activităților de lectură, logică și aritmetică, desen șidescoperirea lumii înconjurătoare. Aceste 22 […]
O nouă serie de cărţi-jucărie: Ştiu eu cum! Capsa; Fermoarul;Nasturele; Şiretul. Patru cărticele care îi învaţă pe cei mai micidintre noi cum să-şi încheie nasturii, capsele, să-şi lege şireturilesau să tragă fermoarul. Părinţi! E mai simplu aşa. Şi plăcut totodată.
În această carte, fiecare fetiţă îşi poate lăsa creativitatea să zburdeprin realizarea unor desene minunate, prin inventarea unei garderobe şia unor bijuterii strălucitoare pentru Pinkabella. Răsfoind aceastăcarte, copiii vor realiza cât de minunat e să desenezi şi să colorezi.
Adăugând culoare, vei aduce la viaţă piraţi lăudăroşi, dinozauri feroce,monştri ciudaţi şi multe alte creaturi.Pe lângă paginile pe care va trebui să le completezi, vei descoperi omulţime de puzzle-uri, desene şi diverse alte activităţi de scris şi decolorat.
Această carte este o modalitate minunată de petrecere a timpului liberpentru copii de peste trei ani, familiarizându-i cu lucrurile şisituaţiile întâlnite în viaţa de zi cu zi. Stând alături de copiluldumneavoastră, pentru ca acesta să raspundă la întrebările de pe fiecarepagină, veţi spori caracterul atractiv de învăţare prin joc al cărţii.În plus, abţibildurile pot fi […]
Sudoku este un joc de origine japoneză. Este vorba despre nişteghicitori cu cifre, de această dată în variantă simplificată. Deoarecenu necesită nici un fel de cunoştinţe de calcul, chiar şi copiii de şaseani pot învăţa să joace sudoku. Această carte conţine câteva exemple deasemenea pătrate magice completate. După ce le parcurge pe acestea,copilul este capabil […]