Evenimente / Știri
Coloana de foc – pe primul loc în topul celor mai vândute cărţi în SUA, Germania, Italia, Spania
Cel mai aşteptat roman istoric al anului, apărut pe 20 septembrie în România şi a cărui publicare este programată în toamna aceasta în toată lumea, a început să cucerească milioane de cititori.
Potrivit The New York Times Book Review, la puţin timp după lansarea în Statele Unite ale Americii, Coloana de foc a lui Ken Follett ocupă primul loc în topul celor mai bine vândute cărţi.
În Germania, un top realizat de publicaţia Der Spiegel situează cartea pe primul loc în topul celor mai căutate cărţi de literatură. Din Italia şi Spania, primim, de asemenea, ştiri despre cartea lui Follett. Şi aici, romanul se află în fruntea listei. „Ken Follett nu are nevoie de stâlpi de susţinere. Scriitorul îşi încheie trilogia cu o capodoperă”, titrează publicaţia La Razon.
Romanul Coloana de foc are drept sursă de inspiraţie evenimente istorice, însă autorul nu urmăreşte doar domnia Elisabetei I sau viaţa altor regi şi regine din Europa, ci, mai ales povestea celor care se află în spatele deciziilor care au schimbat cursul istoriei. Acţiunea se petrece în Kingsbridge, un orăşel fictiv dar şi în Franţa, Spania, Olanda. Însă tabloul idilic, presărat cu grădini, castele, catedrale, contrastează cu tulburătoarele evenimente istorice care se petrec aici: crime, conspiraţii, ameninţări, şantaj – toate acestea având ca scop înlăturarea reginei Elisabeta, considerată prea tolerantă faţă de protestanţi. Scriitura te poartă lin de la o poveste la alta, de la o familie la alta, fără să pierzi vreo clipă sentimentul că te afli în faţa unei construcţii perfect echilibrate. Suspansul, întorsăturile de situaţie şi dialogul sunt atât de bine dozate, încât este imposibil să nu te cucerească, fapt dovedit de succesul rapid înregistrat la doar câteva săptămâni de la lansarea la nivel internaţional.
Coloana de foc este cel de-al treilea volum al seriei Kingsbridge, după Stâlpii pământului şi O lume fără sfârşit. Ken Follett este unul dintre cei mai de succes scriitori din lume. A scris 31 de cărţi, vândute în peste 160 de milioane de exemplare pe teritoriul a peste 80 de ţări şi traduse în 33 de limbi.
Imprimă acest articol
Alte Evenimente / Știri de la RAO
Editie noua a cartii “1077 de trepte” – autor Dan Voiculescu
Editura RAO va pune pe piata o noua editie a cărţii “1077 de trepte” de Dan Voiculescu. Asta după ce, mare parte dintre volumele din prima ediţie s-au epuizat in majoritatea punctelor de vanzare de la nivel naţional. Cartea care oferă o perspectivă unică asupra provocărilor și reflecțiilor autorului în timpul detenției, va fi, in […]
JOHN BOYNE lanseaza Ruinele timpului (continuare a bestsellerului Baiatul cu pijamale in dungi).Festivalul FILIT 2022 de la Iasi
Vineri, 21.10.2022, apreciatul autor JOHN BOYNE a participat la festivalul FILIT de la Iasi. Numerosi cititori au fost prezenti in sala Teatrului National pentru a-l asculta pe autorul cartii Baiatul cu pijamale in dungi si pentru a lua autografe. Cu aceasta ocazie, a fost lansata si continuarea romanului vandut in peste 11 milioane de exemplare. […]
#365decarti – Cântecul lebedei mecanice
Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.