intersectează din perioada adolescenţei.
După întâmplările traumatizante care au avut loc în copilăria lor,
destinele le sunt definite de capacitatea alterată a fiecăruia de a se
integra într-un circuit firesc al lumii. Constrângerea de a trăi cu
imperfecţiunea fizică dobândită în urma unui accident la schi de către
unul şi cu sentimentul de vinovăţie pentru abandonul surorii retardate
de către celălalt sunt fundamentele pe care scriitorul conturează
alternativ, şi apoi intersectat, dramele sufleteşti ale celor doi
protagonişti care duc la revoltă, dorinţa de a compensa defectul fizic,
autoizolare şi autodistrugere, amândoi reuşind, în ciuda distanţării
faţă de lume, să trăiască având curajul de a face tot ce crede că-i
place, sau ce ştie cel mai bine.
Este o carte despre singurătate, experimentată profund, care, în loc să
netezească drumul spre iubire, prin recunoaşterea sinelui în celălalt,
îl face aproape imposibil de finalizat.
Emoţionantă şi provocatoare la nivelul condiţiei umane, naraţiunea
conduce spre un final care nu are în vedere bucuria, poate prea facilă,
a iubirii salvatoare, ci pe cea a regăsirii de sine, menită să
restabilească echilibrul precar dintre întâmplare şi alegere.