În "Fior", Grace şi Sam s-au găsit. Acum, în "Şovăire", trebuie să lupte ca să rămână împreună. Pentru Grace, asta înseamnă să-şi înfrunte părinţii şi să păstreze un secret deosebit de periculos despre ea însăşi. Pentru Sam înseamnă să se împace cu trecutul său ca vârcolac şi să afle cum poate supravieţui pe viitor. Dar mai apare şi un lup nou, pe nume Cole, al cărui trecut ar putea distruge întreaga haită. Iar Isabel, care deja şi-a pierdut fratele, este atrasa oricum de Cole. "Şovăire" ne vorbeşte despre ambele laturi ale iubirii, cea întunecată şi cea luminoasă şi despre puterea oamenilor de a depăşi obstacole prin forţa dragostei.
DOUĂ REGINE, DOUĂ RELIGII, DOUĂ VIZIUNI DIFERITE ASUPRA VIITORULUI UNEINAŢIUNI Este anul 1577. După ce mama sa este arsă pe rug, pentru vrăjitorie,Alice se hotărăşte să fugă în Londra. Aici îşi dă seama că vânătorii devrăjitoare nu sunt singurii de care ar trebui să se ferească. Forţepolitice extrem de puternice sunt, de asemenea, pe urmele […]
O iubire pentru care merită să lupţi. Un vis pentru care merită să mori.Un final pe care merită să îl aştepţi. Au trecut două luni de când Tellaa descoperit că băiatul de care s-a îndrăgostit nu există, de fapt. Eatrebuie să decidă dacă va avea încredere în Legend sau într-un fostduşman. De hotărârea ei depind […]
Departe de ochii muritorilor, într-o lume de umbre şi primejdii, are loco aprigă luptă pentru putere. După secole de stabilitate, echilibruldintre Curţile zânelor a dispărut şi Irial, stăpânitorul CurţiiÎntunecate se luptă să-şi ţină unite zânele rebele şi devenite recentfoarte vulnerabile. Dacă nu va reuşi, vor urma vărsări de sânge şi multăbrutalitate.La 17 ani, Leslie nu […]
Când răsună chemarea celei de-a noua porţi, cine îi mai poate rezista?Un rău străvechi a fost trezit din somnul său profund din închisoarea sasubpământeană şi caută acum să se elibereze de emisferele de argintcare-l împiedică să-şi dezlănţuie puterea teribilă.Lirael, proaspătă moştenitoare a titlului de viitoare Abhorsen, ştie căsoarta lumii se află în mâinile ei. Având […]
După ce Jacks, Prințul Inimilor, o trădează, Evangeline Fox jură că nuva mai avea încredere în el. Acum că și-a descoperit propria putere,Evangeline crede că o poate folosi pentru a recupera șansa de a fifericită pentru totdeauna după ce Jacks i-a furat-o. Dar când un noublestem terifiant este dezvăluit, Evangeline se trezește din nou într-unparteneriat […]
După ce a fugit de la Breasla Asasinilor, tânăra războinică Dubhetrebuie să scape de blestemul cu care a fost legată. Singurul care opoate salva este Sennar, cel mai puternic dintre magi, tovarăş şicomplice al lui Nihal, retras pe Pământurile Necunoscute, dincolo derâu. Între timp, după mulţi ani de aşteptare, secta sângeroasă aasasinilor a găsit o […]
Furculița, Vrăjitoarea şi Dragonul, Poveşti din Alagaësia vol 1 deCristopher Paolini, 24 martie, Vampress Bathory Reads O colecție de povestiri din genul fantasy care fie îți vor aminti cudrag de seria Eragon, fie te vor face să vrei să citeşti această serieepică. Deşi sunt o împătimită a fantasy-ului epic, spre ruşinea mea, nu amcitit seria […]
Tratat mai mereu cu nedreptate de managerii hotelului (domnul și doamnaBunn) și, de fiica lor (Tiffany), Seth Seppi – ajutorul de bucătar carepregătește deserturi trăsnite – consideră că are extrem de puține șansede a promova, iar singurul atu al jobuluireprezintă faptul că are șansa de a‑și perfecționa rețetele, la fel cumfăcuse cu mult timp în […]
Charlie și prietenii lui se alătură unui joc videoneobișnuit, creat de hackeri și controlat de unsistem care folosește inteligența artificială și care seprezintă sub numele „Dumnezeu”. Să ucidă o hidrăși să deseneze o pentagramă însângerată pentru unzeu grec par activități inofensive la început. Dar apoiapar mesajele de amenințare.Bătăușii liceului primesc ceea ce merită.Profesori și părinți […]