La fel cum nu puteţi scăpa de teme, de coşuri sau de pubertate, nici a
doua voastră vară la Şcoala Fricoşilor nu este opţională. Orice
încercare de nesupunere (cum ar fi să pretindeţi că v-a murit animalul
de casă preaiubit, că aţi avea amnezie, c-aţi merge în tabără) va fi
combătută, la propriu, de avocatul meu, Munchauser. Omul cu cele mai
jegoase degete din America vă va face o vizită personal, cu sulul de aţă
dentară în mână. Munchauser, care în toată viaţa lui nu a fost decât de
trei ori la dentist, va continua prin a-ţi curăţa dinţii mici şi galbeni
la doar câţiva centimetri de privirile voastre. Credeţi-mă că după un
asemenea spectacol nu veţi mai fi la fel.
Cursurile de vară vor începe la ora nouă dimineaţa fix, sâmbătă, 29 mai,
la baza Summerstone. Şi nu uitaţi să protejaţi anonimatul Şcolii
Fricoşilor având grijă să discutaţi despre instituţia noastră doar în
intimitatea caselor proprii, cu apa şiroind, televizorul pornit şi în
zgomote de muzicuţă. Atât eu, cât şi asistentul meu cu chelie
pieptănată, Schmidty, buldogul Macaroană şi pisicile mele bine dresate
aşteptăm cu nerăbdare să vă vedem zâmbetele unsuroase cât mai curând.