Patrick Modiano povesteşte că părinţii lui angajează o tânără pentru a se ocupa de el pe când avea aproape 14 ani. El o va pierde din vedere o vreme şi o va regăsi la Saint-Lô, în Manche, căsătorită cu un veterinar de la o herghelie. Cei doi îl vor primi destul de des pe băiat în casa lor din Saint-Lô. Patrick Modiano îşi scrie autobiografia sub forma unei căutări iniţiatice a identităţii.
Greenlights. Undă verde – precum un semafor cu toate culorile verzi –adună primii cincizeci de ani ai lui Matthew McConaughey: „un album, oantologie, o poveste a vieții mele de până acum… o scrisoare dedragoste. Adresată vieții”. Dar și „cum să obții mai mult „Da” într-olume plină de «Nu» și cum să recunoști momentele în care […]
Autorii şi-au propus să adune într-un singur volum informaţii relevantedespre viaţa şi cariera militară a celor care în armata noastră audeţinut cel mai înalt grad, care s-a acordat şi se acordă şi astăzinumai pentru activitate pe timp de război. Luminile şi umbrele acestorpersonalităţi politice şi militare care, în perioade diferite, şi-auunit destinul cu cel al […]
„Din clipa în care am părăsit Islazul mitic, demult, în copilărie, mi sa părut că a început exilul. Cutreier de atunci drumuri străine, visând,la propriu şi la figurat, că mă întorc în satul bunicilor. Sunt unpribeag bântuit de dorul baştinei, aidoma atâtor români plecaţi prinlumea largă să şi câştige codrul de pâine sau să şi […]
Mozart, copilul-minune, Mozart, geniul. Biografia lui Enrik Laueroglindeşte cel mai intim şi, în acelaşi timp, cel mai puţin cunoscutaspect din viaţa lui Mozart: FEMEILE. În timpul scurtei sale existenţe,ele au fost o sursă de fericire şi de inspiraţie, dar şi de adâncămâhnire. Povestea lui este şi povestea lor. A mamei lui Mozart cea plinăde iubire, […]
Un bestseller pe care New York Times îl consideră drept exploziv, scrisde fostul director al Centrului de Combatere a Terorismului al CIA,Jose A. Rodriguez Jr.Autorul dezvăluie cum unii dintre membrii importanţi ai Al Qaeda,capturaţi în urma atentatelor de la 11 septembrie 2001, au fost supuşi,cu aprobarea guvernului, unui tratament dur, care a dus la obţinereaunor […]
Însemnări de viață nu este doar un jurnal puzzle. Este radiografia uneivieți. Este modul în care un om înzestrat ne permite accesul înintimitatea sa. Și, dacă mă gândesc mai bine, este o invitație lansatăde minunata Eleanor Coppola, o invitație pe care ne-o adresează cusinceritate, o invitație către cunoaștere. Citesc rar biografii saujurnale de memorii. Poate […]
O carte despre pasiune și putere, averi amețitoare și eleganță unică,despre ingeniozitate și oportunism, frivolitate și malițiozitate. Șireprezintă adevărata poveste a revistei Vogue.După 125 de ani de la lansare, Vogue este prezentă în 22 de țări, arepeste 12 milioane de cititori din toată lumea și peste 67 de milioane deutilizatori online în fiecare lună. Lider […]
Aher Arop Bol avea doar trei sau patru ani când unchiul lui îl aduceîntr-un lagăr de refugiaţi în Etiopia. Erau anii ’80 şi ei fugeau derăzboiul civil din Sudan.Această carte remarcabilă ne prezintă copilăria lui Bol când într-unlagăr, când într-altul, cu vremuri mai bune sau mai grele până când vaîncepe călătoria prin Kenya, Tanzania, Zambia […]
Audrey Hepburn a făcut parte din Rezistența olandeză. Alucrat ca asistent medical în timpul bătălieide la Arnhem, când a avut loc execuția brutalăa unchiului ei și a trecut prin calvarulfoametei din timpul iernii lui 1944. Carteaprezintă amintirile ei,interviuri cu oamenicare au cunoscut-o în război, jurnale derăzboi și cercetări în arhivele olandeze secretizate,din care vom descoperi […]