După ce a petrecut patru ani în America, Peter Mayle se întoarce în Provence, şi la fericirea cu care acest ţinut îşi copleşeşte locuitorii, fie ei turişti sau connaisseurs. Redescoperă cât de mult i-au lipsit obiceiurile locului, de la mirosul cimbrului de pe câmp până la îmbulzeala şi agitaţia din pieţe, duminica dimineaţa, dar mai ales, bucătăria provencală. Viaţa de pe aceste meleaguri nu e niciodată lipsită de curiozităţi şi geniul naţional de a complica lucrurile te însoţeşte permanent. Dar Provence mai ascunde şi alte minuni, veţi face cunoştinţă cu industria parfumului, vinul din Luberon, faimoasele bouillabaisse de Marsilia, dar şi cu un crime passionnel, căci asta se întâmplă când un soţ gelos des - coperă că nevasta îl înşală cu măcelarul cel nou şi arătos. Acest nou titlu completează trilogia curiozităţilor şi bucuriilor din Provence. O citeşti ca şi cum ai degusta un vin bun - zâmbind şi cu senzaţia că lucrurile minunate din viaţa ta nu trebuie musai să aibă sfârşit.
Peter Mayle ne poartă din nou prin îndrăgita lui Provence. De dataaceasta, pentru a ne împărtăşi viziunea despre lume şi viaţă a căţeluluisău, un reprezentant al speciei canine cu o inteligenţă, perspicacitateşi ironie ieşite din comun. Povestea creşterii şi deveniriiincredibilului căţel va reuşi să aducă zâmbetul pe buzele tuturor.Pentru că acest câine înţelege cu adevărat […]
Jenkins este englez până în măduva oaselor şi teribil de mândru de acestlucru. De fiecare dată când călătoreşte în străinătate, îşi anunţănaţionalitatea cu glas tare şi se înarmează cu melonul şi cu umbrelastrânsă cât mai atent. Ca mulţi din generaţia sa, Jenk însă nu prea arecuvinte de laudă despre francezi, un popor ciudat care nici […]
UN ÎNCÂNTĂTOR AMESTEC DE DELICTE ŞI BUCĂTĂRIE DE ÎNALTĂ CLASĂ! – SanFrancisco ChronicleCuceritorul Andre Kelly, angajat al celebrei reviste DQ, primeştesarcina de a realiza un reportaj despre personalităţile care duc o viaţăde poveste pe Coasta de Azur. Într-o zi, în timp ce încearcă să găseascăcel mai bun unghi pentru fotografiile lui, Kelly observă cum unul […]
Peter Mayle ne poartă din nou prin îndrăgita lui Provence. De dataaceasta, pentru a ne împărtăşi viziunea despre lume şi viaţă a căţeluluisău, un reprezentant al speciei canine cu o inteligenţă, perspicacitateşi ironie ieşite din comun. Povestea creşterii şi deveniriiincredibilului căţel va reuşi să aducă zâmbetul pe buzele tuturor.Pentru că acest câine înţelege cu adevărat […]
După “Un an în Provence”, o nouă relatare, la fel de amuzantă, narind încontinuare aventurile autorului devenit între timp un adevărat localnic,instalat comod, cu nevasta şi căţei, în casa de piatră de la poalelemunţilor dintre Avignon şi Aix. “Din nou în Provence” îl găseşteîncercând să treacă prin vama britanică o valiză plină cu trufe,urmărind îndeaproape […]
După moartea unchiului său, bancherul Max Skinner moşteneşte un domeniuviticol, în Provence. Plin de speranţă, Max părăseşte Londra, alegânddeliciile vieţii la ţară. Promisiunea unui trai de huzur este însărepede tulburată, din două motive: vinul produs aici nu-i bun de nimic,iar Max riscă să piardă orice brumă de câştig atunci când în scenă îşiface apariţia o […]
Încă din adolescenţă,Montherlant a fost fascinat de coride, pe care le-adescoperit în cursul unei vacanţe petrecute în Spania. Îl redescoperimîn Oamenii coridelor pe Alban de Bricoule. În coride, naratorul nu vededoar dovada tragică a omului care înfruntă moartea, ci o adevăratăceremonie, un sacrificiu sângeros moştenit din vechile religii.
Smers este o organizaţie sovietică de răzbunare, tortură şi moarte, iarJames Bond este hotărât să-i distrugă agenţii oriunde îi întâlneşte. Pede altă parte însă, Smers are ochii atintiţi asupra lui Bond, iar laMoscova se pregăteşte o capcană pentru 007.