A supus poporul evreu şi a distrus cetatea Ierusalimului pe care cu toţii, odinioară, generali, regi şi popoare, fie eşuaseră în încercarea lor de a o cuceri, fie renunţaseră să o mai cucerească. Serenus, un cavaler roman, a fost martorul ultimelor zile ale lui Nero. Se aliază cu Vespasius şi Titus, succesorii acestui tiran. Dar izbucneşte războiul în Iudeea, căci evreii vor să se lupte, nu să fie slugi, şi legiunile romane dau dovadă de o cruzime nemaiîntâlnită. Oraşele sunt incendiate, oamenii, crucificaţi. Templul din Ierusalim este distrus, dar nu şi poporul evreu care este, el în sine, un templu sau mai bine zis o fortăreaţă care nu poate fi distrusă. Dacă există un Dumnezeu - al evreilor şi al apostolilor lui Hristos -, va pedepsi Roma pentru nelegiuirile ei?
În 1803, Sarah, fiica unei familii înstărite din Charleston, Carolina deSud, primeşte în dar în ziua în care împlineşte 11 ani o sclavă, Hetty,de aceeaşi vârstă cu ea. Povestea este scrisă alternativ din perspectivaacestor două personaje. În debutul cărţii, mama lui Hetty îi spune cădemult “în Africa oamenii puteau să zboare”, apoi o bate uşor […]
Europa, secolul al XV-lea. Meşterul Michael Melzer din Mainz descoperăsecretul fabricării unor oglinzi în care realitatea pare… altfel.Faima pe care o dobândeşte nu îl ajută, însă, şi la pungă, aşa încât sevede nevoit să îşi caute norocul pe alte meleaguri. Călătoria sa îl vapurta de la Constantinopol la Veneţia şi înapoi la Mainz, în căutareasuccesului, […]
La apariţia sa în 1988, romanul Ultima lume a lui Christoph Ransmayr afost extrem de lăudat de critică pentru limbajul său ritmic şi poetic,pentru eleganţă stilistică, dar şi pentru imaginile de vis şi de coşmarce se împletesc în scrisul său. Punctul istoric de plecare pentru oficţiune plină de imaginaţie este exilarea poetului roman Ovidiu decătre […]
NU LUPTA ÎN ARENĂ, CI VIAŢA ÎNSĂŞI REPREZINTĂ UN EXAMEN!Ne aflăm în anul 808 de la înfiinţarea Romei. La două mile nord-vest deoraşul Puteoli, între câmpuri mănoase şi vii bogate se află viladomnului Gladius Felix. Aici soseşte un tânăr barbar, ca sclav – şigladiator. Căci aici sunt pregătiţi luptătorii pentru arenele imperiuluipentru a aduce stăpânilor […]
În secolul al III-lea d.Hr., Imperiul Roman trece prin vremuri cumplite:trebuie să lupte fără încetare împotriva invaziilor barbare, acomploturilor şi a intrigilor interne, precum şi împotriva primilorcreştini. În aceste vremuri negre se naşte o fetiţă, în acelaşi timp îndeşertul din Palmyra o minge de foc loveşte pământul, făcând săţâşnească apa. Lacul astfel născut va primi […]