Fado este o colecţie de eseuri şi proze scurte semnate de Andrzej Stasiuk, considerată de mulţi critici ca o continuare a cărţii "Călătorind spre Babadag" (RAO, 2007). Regăsim în paginile acestui volum viziunea personală a autorului despre locuri mai puţin umblate, într-un anumit sens repudiate sau stigmatizate. Străbate Europa, aşa cum ne-a obişnuit, pe drumuri neumblate, din Albania până în Polonia, împletind geografia cu istoria, prezentul şi viziunea personală asupra lumii. În mod simbolic, Fado poate fi considerată o "Întoarcere la Babadag", o revalorificare din altă perspectivă, mai matură, a metaforelor drumului, peregrinului şi casei, căci aici găsim tot mai multe reflecţii despre sine, despre copilăria şi familia sa.
După ce nu se mai văzuseră mulţi ani, Isabelle şi Jakob se întâlnesc la11 septembrie 2001, în Berlin, la o petrecere. Se îndrăgostesc unul dealtul, se căsătoresc şi se bucură de şansa de a pleca la Londra, undeJakob – să fie mâna sorţii? să fie pura întâmplare? – urmează să ocupeun post la un cabinet […]
“Personajele lui Roveredo trăiesc adesea la marginea vieţii sau înumbră, iar autorul povesteşte cu participare afectivă şi cu respectdespre gesturile violente, chiar brutale, precum şi despre umilinţeletrăite, despre gesturile confuze şi ticăloase, dar şi despre nobilul şineînfricatul curaj, despre piruetele şi acrobaţiile pe care acestea lefac în încercarea de a scăpa de muşcătura vieţii, visurile […]
Roman distins in anul 2000 cu premiul Viareggio-Repaci si premiulCampiello! Oare ii cunoastem cu adevarat pe cei care ne inconjoara?Oricat am fi de convinsi ca le-am inteles sentimentele, vor existaintotdeauna zone de umbra, secrete mai mari sau mai mici. Gianni Orzannu si-a pus niciodata aceasta problema.este un barbat linistit care isicastiga existenta scriind carti pentru […]
Suntem în primăvara lui 1989.Trei tineri – Noah, Joyce şi un narator neidentificat – îşi părăsescîndepărtatul ţinut de baştină, urmându-şi fiecare traseul de migraţie,asemenea unor fantastice făpturi oceanice. Ajung cu toţii în Montreal,dar pe căi diferite, drumuri de descoperire personală, presărate cugreşeli şi cu încercări, cu dezamăgiri amoroase, şi marcate deîntortocheatele încrengături ale arborelui lor […]