O lucrare cu caracter sintetic, acoperind o vastă perioadă istorică, care poate părea, la prima vedere, o întreprindere riscantă într-un domeniu destul de sărac în lucrări de specialitate. Cu toate acestea, ocolind evident acele adevăruri ce nu pot vedea încă lumina tiparului, autorii, specialişti cu îndelungată experienţă în criptologia practică şi teoretică, au reuşit să adune cele mai semnificative studii în domeniu, completate cu documente aflate în fonduri publice mai puţin cercetate. Fără patetism, anecdotică sau spionomanie agresivă, vom încerca să vă dăm posibilitatea de a privi printr-o fantă a uşii în spatele căreia se ţes combinaţiile informative, întotdeauna criptate pentru lumea neiniţiaţilor. Vom dezvălui unele din metodele folosite, dimensiunile şi efectele acestor acţiuni, apelând doar la informaţii certe, mărturisiri credibile şi fapte reale.
Tema trecerii munţilor a fost dintotdeauna la români sinonimă cuunitatea neamului.Inginerul Dumitru Ducaru evocă în cartea sa greutăţile, dar şi bucuriilede a realiza o astfel de arteră spectaculoasă precum Transfăgărăşanul.Cu umor şi decenţă autorul rememorează pagini de viaţă care au intrat înistorie şi care impresionează cititorii prin spectaculozitatea lor.
Varşovia. Insurecţia din 1944În august 1944, mult încercata populaţie a Varşoviei credea căeliberarea este aproape. Hotărâţi să-i alunge pe nazişti, membriirezistenţei au scos în stradă mii de oameni înarmaţi. “Bătălia pentruVarşovia” a durat şaizeci şi trei de zile, a dus la uciderea a mii decivili nevinovaţi şi a marcat unul dintre cele mai sângeroase momentedin […]
Câteodată, chiar și dintr-o întâmplare funestă poate răsări olumină pentru viitorul omenirii. Așa a fost și cazul îngrozitoruluibombardament de la Bari, din 1943, în urma căruia s-a pututajunge la descoperirea chimioterapiei, în pofida oamenilor politiciai vremurilor. Acest drum lung, sinuos și plin de obstacoleeste reflectat în paginile cărții Marele secret, unde pasiunea,devotamentul și corectitudinea oamenilor […]
La sfârşitul anilor Centenarului Primului Război şi ai celei maiimportante construcţii politice din istoria României, cu toatăliteratura istorică «explozivă», nici eu şi nici mulţi istoricicunoscuţi de mine, din scrisul lor sau din întâlnirile frecvente înţară, nu avem sentimentul că subiectul s-a epuizat. Mai mult, numărulîntrebărilor creşte, iar în multe cazuri, răspunsul încă nu a fost […]
Cel de-al Doilea Război Mondial a constituit cea mai adâncă cezură în istoria secolului XX. Agresiunea Germaniei şi a aliaţilor săi, Italia şi Japonia, a obligat celelalte mari puteri ca, în pofida contradicţiilor de interese, să alcătuiască o “coaliţie nenaturală”. În lucrarea sa de referinţă, Lothar Gruchmann schiţează campaniile militare din Europa, Africa şi Asia, […]
Rețeaua spionilor din Portland a fost unul dintre cele mai teribilecazuri de spionaj din timpul Războiului Rece. Întreaga lume a intrat înstare de șoc atunci când a fost dezvăluită activitatea tenebroasă a„ilegalilor” KGB – spioni sovietici care acționau sub identități false,furate de la persoane decedate. Povestea uimitoare, dar adevărată,despre vânătoarea de spioni desfășurată de MI5 […]
În 1956, Borris Pasternak pune în mâinile unui agent literar italian ocarte, rostind următoarele cuvinte: „Acesta este Doctorul Jivago. Spersă ajungă în toată lumea”. Autorul ştia deja că acest roman nu avea săfie publicat în Uniunea Sovietică, aşa că decisese ca el să fie tradusşi publicat în restul lumii – un adevărat act de curaj. […]
Cine este Isus din Nazaret? A fost El doar un mare om, sau mult maimult?Personalitatea acestuia a fost preocuparea de o viaţă a lui JosephRatzinger.Cardinal fiind, a început să scrie această carte. După alegerea sa petronul Sfântului Petru, a folosit fiecare minut liber, pentru a oîncheia. Este cea mai personală carte a lui Joseph Ratzinger […]
O nouă poveste adevărată din cel de-al Doilea Război Mondial,Cele 21 de evadări ale locotenentului Alastair Cram este o cronică derăzboi a experienţelor lui Alastair Cram, strălucit relatate de autorulamerican David Guss. Cram a fost luat prizonier în Africa de Nord,în noiembrie 1941, când începe o lungă odisee prin douăsprezecelagăre de prizonieri de război, trei […]