Povestirea apare divizată în trei secvenţe - familia înainte de moartea lui Jay Follet, povestea accidentului şi reacţia lui Rufus la moartea tatălui său. Conturul povestirii este destul de simplu. După o zi petrecută plimbându-se, discutând şi mergând la cinematograf cu fiul său Rufus, Jay Follet este chemat la căpătâiul tatălui său. Când soseşte, află că tatăl nu este atât de bolnav precum fusese lăsat să creadă. În Knoxville, mama, Mary, le spune copiilor dezamăgiţi că tatăl nu va fi acasă. Ziua următoare, Rufus o însoţeşte pe mătuşa Hannah în oraş la cumpărături şi aceasta îi cumpără şapca pe care el visa demult s-o aibă. Tema întoarcerii acasă cu toate implicaţiile privind moartea, precum şi întoarcerea la copilărie străbate întregul roman şi năzuinţa scriitorului de a recupera un trecut ce pare imun faţă de schimbare şi de moarte împrumută textului o notă de nedisimulată melancolie. Numeroasele conotaţii ale cuvântului acasă sporesc unitatea şi coerenţa cărţii. Este vorba despre căminul unde se întorc Rufus şi tatăl său după spectacolul cinematografic şi despre casa unde se grăbeşte Jay să ajungă conducând automobilul atunci când îl întâmpină moartea. Acasă este, de asemenea, pământul strămoşilor din vremuri demult apuse, o patrie pe rând pierdută şi redescoperită şi care supravieţuieşte în stră-străbunica lui Rufus şi în memoria fiecărui membru al familiei. Este identitatea pe care o dobândeşte fiecare om când se întoarce la izvoarele propriei sale vieţi. În cele din urmă şi în mod paradoxal, "acasă" este moartea - ultima patrie unde se întorc toţi la sfârşitul călătoriei - şi este totodată viaţa pe care personajele o redescoperă la sfârşitul romanului, trăind experienţa trecerii lui Jay în nefiinţă. Dacă moartea nu poate fi înţeleasă, singurul lucru ce rămâne de făcut este să priveşti şi să trăieşti viaţa aşa cum e. Dacă moartea nu poate fi înţeleasă atunci, cel puţin, poate fi afirmată viaţa.
Cineva m-a iîntrebat odată: Ce faci? Cum scrii, cum creezi? Nu scrii,i-am răspuns. Nu încerci să scrii. Este foarte important: să nu încerci,fie că e vorba de Cadillacuri, de creaţie sau de imortalitate. Aştepţi,şi, dacă nu se întâmplă nimic, mai aştepţi un pic. La fel şi cu gândaculde sus de pe tavan. Aştepţi până vine […]
Romanul conturează portretul lui Stephen Daedalus, un tânăr deoptsprezece sau nouăsprezece ani care ne este înfăţişat ca student înprimul şi cel de-al doilea an de studii la colegiul iezuit UniversityCollege din Dublin, în preajma anului 1900…Numindu-şi personajul principal “Daedalus”, un nume pe de o partemoştenit de la tatăl irlandez al lui Stephen şi pe de […]
Cineva m-a întrebat odată: “Ce faci? Cum scrii, cum creezi? Nu scrii,i-am răspuns. Nu încerci să scrii. Este foarte important: să nu încerci,fie că e vorba de Cadillac-uri, de creaţie sau de imortalitate. Aştepţi,şi, dacă nu se întâmplă nimic, mai aştepţi un pic. La fel si cu gândaculde sus de pe tavan. Aştepţi până vine […]
INAINTE DE TACERE CUPRINDE ASPECTE DIN COPILARIA SI TINERETEA AUTORULUI, AMINTIRI PLACUTE, PLICTISITOARE SAU DEZAGREABILE, NELINISTI, INTREBARI FUNDAMENTALE DESPRE OM SI DUMNEZEU. IN CENTRUL EVOCARILOR SE AFLA CASA. “DORESC CA TOTUL IN CASA SA RAMINA ASA CUM ESTE, CU SCOROJELILE SI PERETII SAI COSCOVITI… CASA ACEASTA IN CARE S-A NASCUT OPERA MEA SI A MURIT […]
Tânărul dascăl şi elevul dintr-o şcoală monahală: Narcis şi Gură-de-Aur.Între cei doi ia naştere o prietenie profundă, dar drumurile lor sedespart. Gură-de-Aur se lasă pradă plăcerilor cărnii şi va pribegi aniîn şir din femeie în femeie. Este salvat de Narcis, devenit între timpabatele Ioan. O ultimă călătorie îi provoacă boala şi, în cele din urmă,moartea.
Ceea ce n-aş fi îndrăznit să sper a fost ca interesul pentru aceastăcarte să depăşească, obiectiv şi subiectiv, graniţele Germaniei, caistoria “declinului unei familii” să-i viziteze şi pe alţii, caburghezia europeană din Copenhaga sau Marsilia să se regăsească în ea,ca scriind – în formă şi conţinut – o carte foarte germană, să redau obucată de […]
În Ochi de câine albastru, scufundarea lui García Márquez în această“altă” realitate e profundă şi vertiginoasă. Aici nu este vorba despre orealitate plăcută şi amuzantă. García Márquez ne pune faţă în faţă cu oprezenţă inevitabilă – moartea -, dezvăluind-o ca pe o parte geamănă avieţii noastre. Moartea licărindu-ne în vise, cunoscută apoi caexperienţa totală a […]