Doi bărbaţi în vârstă, Witold Gombrowicz şi Fryderyk, fac o vizită la conacul lui Hipolits, unde devin martorii, dar în bună măsură şi autorii degradării "formelor", a autorităţilor şi a relaţiilor interumane. Cei doi încep, aşadar, să reconstruiască realitatea, iar punctul de pornire îl constituie slujba bisericească, în timpul căreia zăresc doi tineri de 16 ani (Henia şi Karol). Ei par a fi făcuţi unul pentru altul, aşa că îşi propun să-i apropie, în pofida faptului că între ei nu există nici o atracţie sentimentală. În această trudă regizorală este implicat şi un conducător legendar al conspiraţiei poloneze (Siemian). În cele din urmă, tensiunea presărată cu cadavre "se risipeşte în nimic", încheind o construcţie voit artificială, în care se putea întrezări un atentat la adresa idealurilor politice ale polonezilor.
În mai 1943, Antoine de Saint-Exupéry, într-un tren care îl duce de laOran la Alger, întâlneşte o tânără femeie de douăzeci şi trei de ani,originară din regiunea estică a Franţei, căsătorită şi locuind la Oran,ofiţer şi sanitar pentru Crucea Roşie. Se îndrăgosteşte pe dată de ea şio frecventează în cursul ultimului an al vieĺii lui. […]
Existentialismul declara, mai degraba, ca si daca dumnezeu ar exista,asta nu ar insemna nimic din punctul de vedere;[…] Noi credem caadevarata problema nu este existenta lui; lucrul de care are nevoieomul este sa se descopere din nou pe el insusi si sa inteleaga ca nimicnu-l poate salva de el insusi, nici macar o dovada irefutabila […]
„Narațiunea se desfășoară în mare parte în mintea generalului, darGarcía Márquez intră și în alte minți cu o intensitate de scurtădurată, vorbind deseori cu vocea colectivă a tuturor oamenilor dinnațiunea distrusă; și astfel, prin introducerea necruțătoare acititorului în aceste perspective deosebit de detaliate, el lumineazămonstrul în interior și în exterior, oferind întregul. […] Majestos…Superb… Un […]
Un veac de singurătate, capodopera care l-a propulsat pe Gabriel García Márquez pe orbita celebrității internaționale și i-a adus Premiul Nobel (1982), este, în opinia unanimă a criticii – după Don Quijote de la Mancha, nemuritoarea creație a lui Cervantes –, cel mai frumos roman de expresie spaniolă din toate timpurile, așa cum mărturisește și […]
In romanul “Drumul Flandrei”, Claude Simon aprofundează explorarea şireconstituirea memoriei, plecând de la istoria unei familii şi a câtorvadintre membrii acesteia, pe fondul celui de-al doilea război mondial,într-o încrengătură de amintiri, de viziuni şi imagini care devinconştiente pe măsură ce ţâşnesc din haosul memoriei şi se înscriu înordinea limbajului.Romanul a fost distins cu premiul L’express […]
Cartea cuprinde o serie de variații mult îndrăgite de autor pe tema libertății și a dorintei fiind, în același timp, și un imn al libertății, și un omagiu adus feminității și subiectelor, o reflecție asupra misterului iubirii și a regretelor. Intriga povestește viața Anei Magdalena Bach, o femeie în vârstă de aproape cincizeci de ani, […]