agenţie de informaţii din lume. În omul din umbră, Efraim Halevy -
ofiţer mossad din 1961 şi conducător al acestuia din 1998 până în 2002 -
oferă o imagine inedită asupra crizei din Orientul Mijlociu. În calitate
de agent diplomatic secret al prim-miniştrilor Rabin, Shamir, Netanyahu,
Barak şi Sharon, Halevy a participat în mod discret la numeroase
negocieri, purtate la cel mai înalt nivel, care au determinat progresul
luptei pentru pace în regiune în anii în care ameninţarea terorismului
islamic a devenit tot mai puternică. Deţinând informaţii la acest nivel,
el scrie cu sinceritate despre operaţiunile Mossad, despre
prim-miniştrii sub care a servit şi despre alte personaje importante ale
scenei internaţionale: Yasser Arafat, Saddam Hussein, Hafez Al-Assad,
Mu'amar Gadhafi, Bill Clinton, George H.W. Bush şi George W. Bush. Din
poziţia avantajoasă de conducător al unei organizaţii impresionante,
Halevy descrie dificultăţile întâmpinate la conducerea unei agenţii de
informaţii într-o epocă în care conducătorii statelor recurg masiv, ca
niciodată până acum, la serviciile de informaţii pentru a-şi proteja
naţiunile, în acelaşi timp actionând şi pentru a se proteja în plan
politic. Dar cel mai important este că scrie fără menajamente şi fără
nici o ezitare despre cum s-ar putea ajunge la pace în lume în
condiţiile creşterii ameninţării exercitate de organizaţiile teroriste
islamice. Fiind cu siguranţă una dintre cele mai dezbătute cărţi ale
anului, această relatare dură şi inteligentă este o lectură obligatorie
pentru cei care doresc să cunoască părerea celui care şi-a exercitat
influenţa, din culise, pentru a salva Orientul Mijlociu şi lumea de
ciclul nesfârşit al violenţei şi distrugerii.