„Cruzimea timpului. Nu ai niciodată destul atunci când ai nevoie de el. Şi e întotdeauna prea mult atunci când nu ai nevoie.”

Cu fiecare roman semnat Colum McCann ni se demonstrează tot mai mult atât peniţa creatoare a autorului ce cu măestrie aşează pe foi cuvinte menite să se unească fluid şi să dea voce unor poveşti de viaţă cât şi amprenta unui stil inconfundabil. Treisprezece priviri diferite se aliniază celorlalte romane, inscripţionându-se în memoria fiecărui cititor şi cerându-şi propriu sertar mental unde să se culcuşească, rămânând pe timp îndelungat o lectură menită să te încânte, să te surprindă şi, mai ales, o lectură spre care vei simţi nevoia să te întorci.

„Măcar de ne-am putea schimba şi noi curentul propriului destin sau dacă ne-am inversa sensul de rotaţie.”

Anii trec peste noi cu viteza luminii. Ceea ce ni se părea de o importanţă vitală cândva, se va şterge odată cu valul de secunde, minute, ore, zile, ani, ce vor trece peste noi. Vom rămâne cu frânturi de amintiri şi cu valul de sentimente. Ne vom trezi răpuşi de trupul slab ce nu ţine pasul cu sufletul veşnic tânăr şi cu mintea ce se încăpăţânează să-şi piardă din vitalitatea tinerească, lâsându-ne captivi în frânturi de amintiri.

„Câte ere trecuseră de atunci? Ar trebui să scrie pe ceva. Dar asta e problema cu vârsta, nu-i aşa? Ai sentimentul, dar nu şi datele. Iar când găseşti datele, pierzi sentimentul.”

Un judecător jovial, ce a încercat mereu să se menţină pe calea dreptăţii, se trezeşte el însuşi victimă a nedreptăţii. Ţap ispăşitor pentru păcatele fiului, victimă în faţa trecerii anilor, năluca a propriilor amintiri şi trădat de propriul trup. Captiv în prezent, refugiat în trecut, Mendelssohn îşi duce existenţa făcând slalom printre sentimente a căror dovadă a palpabilităţii s-a pierdut în trecerea timpului. Când bătrâneţea ne pune piedică şi ne ţine în loc, ni se acordă şansa unei reamintiri asupra a ceea ce trebuia să fi făcut, a reevaluărilor deciziilor neluate de-a lungul vieţii, ca mai apoi, stingerea vieţii să ne demonstreze că oricum totul se sfârşeşte indiferent în câte regrete ne-am termina gândul.

„Cuvântul potrivit la momentul potrivit. Orice nătărău ştie că nişte cuvinte sofisticate pot face să strălucească orice stupizenie.”

Cât încă ne mai gândim la sfârşitul brusc al lui Mendelssohn şi la călăul acestuia, o însoţim pe Rebecca în zbucimul ei de mamă singură, cu un copil cu probleme, apoi pe sora Beverly spre drumul înfruntării un coşmar ce, în ciuda trecerii anilor, nu şi-a şters din influenţă şi teroare. Facem slalom între trecut şi prezent, încercând să ne împăcăm şi să facem pace cu destinul. Ne lăsăm pradă acceptării faptului că suntem ceea ce suntem, am acţionat cum am acţionat şi că singurul lucru ce mai poate fi schimbat este momentul prezentului şi omul care suntem acum şi aici.

„Obişnuia să considere că marea calitate a vârstei înaintate era renunţarea la vanitate, dar acum, în prezent, bătrâneţea lui e din ce în ce mai frapantă: pielea care atârnă, ridurile, ochii surprinşi de propria imagine.

Anii par să nu mai sosească liniştiţi, ci dau năvală unul după altul. Intră pe uşă ca vântul şi lasă în urmă dezastrul.”

Colum McCann este un jucător abil al cuvintelor, al amintirilor şi al timpului. Este un creator deplin al unor poveşti inovative, desprinse din realitate şi învăluite din măestrie. Trecutul şi prezentul se modelează în mâinile sale într-un du-te – vino continuu ce te surprinde şi te ţine hipnotizat mult timp după ce ai închis romanul.

„Dă-i vieţii destul timp şi asta îţi va rezolva toate problemele – chiar şi problema supravieţuirii.”

Treisprezece priviri diferite cuprinde dansul lent al unor destine aparent fără nici o legătură între ele. Sondând însă, vei descoperi că poveştile tuturor se aseamănă într-un timp neschimbat şi datorită unui destin ce nu mai poate fi alterat.

„Morţii sunt cu noi. Merg pe nesimţite în spatele nostru, însoţindu-ne în călătoriile noastre interminabile, sunt alături de noi în micile noastre gesturi, se ascund în umbrele noastre întunecate, ei vin cu noi până şi în micile noastre escale pentru masa de prânz.”

Colum McCann este un autor despre care vei spune, cu fiecare roman, că nu te mai poate surprinde şi, care, totuşi, va reuşi să o facă cu fiecare poveste scrisă ce ţi se va infiltra ţie, cititorule, în minte şi în suflet.

„Aşa cum un poem îşi transformă cititorul într-un complice, detectivii devin complici la crimă. Dar, spre deosebire de poezie, nouă ne-ar plăcea ca misterul asasinării noastre să fie complet elucidat – dacă, desigur, aceasta este într-adevăr o crimă sau o poezie.”

Autoare:  Diana Daniela Macovei

 

  Imprimă acest articol