Evenimente / Știri

#365decarti – Transatlantic, COLUM McCANN

Colum McCann este un artist al cuvântului. A demonstrat asta în toate romanele publicate până acum: Zoli, Dansatorul, Goana nebună a lumii, Treisprezece priviri diferite. Transatlantic este, într-un fel, un capăt de drum, un vârf al măiestriei autorului. Atlanticul separă două lumi, America și Irlanda. Dar le separă sau le unește? Ajungem, astfel, la tema cărții, pentru că cele două sunt „create” pe măsură ce se succed capitolele cărții, ajungând să se asemene până la confuzie. Pentru irlandezi, Atlanticul nu există. Există însă Transatlanticul, pentru că istoria lor este, din secolul al XVIII-lea, legată de Lumea Nouă, ca un pod aerian. Așa și începe cartea: deasupra Atlanticului, în 1919, Alcock și Brown, la bordul unui bombardier dezafectat, asigură primul transport poștal între Statele Unite și Irlanda. Prima parte a cărții pare să fie compusă din trei nuvele care leagă destinele celor care trăiesc de o parte și de alta a Atlantiului: de la aviatori aventurieri, până la politicieni și chiar un fost sclav de culoare. Acesta, pe nume Douglass, vine în 1846 să le prezinte notabilităților din Irlanda un pamflet anti-sclavagist. Bărbatul, bine primit, bun vorbitor, cu haine de bună calitate, înțelege curând că irlandezii de rând sunt mai săraci, mai puțin liberi și mai chinuiți decât el. Foamea esre cea care îi face pe mulți să plece în căutarea visului american. Următoarele două părți ale cărții unesc cele două lumi, personajele și epocile. Regăsim temele preferate ale lui McCann: străinii, sărăcia, războiul, succesul. Războaiele au decimat ambele țări. Stilul lui McCann este ca un curent marin, are o capacitate uimitoare de a ne transporta, cu câteva cuvinte, într-o scenă, într-un portret, în tristețe sau în bucurie. Cu cât se succed paginile, cu atât suntem antrenați în această construcție magistrală.

Viețile noastre seamănă cu o rețea de tuneluri, ne spune autorul, care se interconectează uneori, lăsând din când în când lumina să pătrundă, apoi aruncându-ne din nou în întuneric. Ne ghidăm după o bandă a lui Mobius, apoi, la un moment dat, ne întoarcem la cei care au fost cândva, pentru ca, la final, să ne recunoaștem în ei.

Această bandă a lui Mobius este de fapt cheia cărții a cărei acțiune se desfășoară, se înfășoară, pare să fie mai mule benzi însă este una singură.

Un roman plin de viață, subtil, magic.

Sursa: lacauselitterarire.fr

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

luni,
20 mai, 2024

Editie noua a cartii “1077 de trepte” – autor Dan Voiculescu

Editura RAO va pune pe piata o noua editie a cărţii “1077 de trepte” de Dan Voiculescu. Asta după ce, mare parte dintre volumele din prima ediţie s-au epuizat in majoritatea punctelor de vanzare de la nivel naţional. Cartea care oferă o perspectivă unică asupra provocărilor și reflecțiilor autorului în timpul detenției, va fi, in […]

miercuri,
26 octombrie, 2022

JOHN BOYNE lanseaza Ruinele timpului (continuare a bestsellerului Baiatul cu pijamale in dungi).Festivalul FILIT 2022 de la Iasi

Vineri, 21.10.2022, apreciatul autor JOHN BOYNE a participat la festivalul FILIT de la Iasi. Numerosi cititori au fost prezenti in sala Teatrului National pentru a-l asculta pe autorul cartii Baiatul cu pijamale in dungi si pentru a lua autografe. Cu aceasta ocazie, a fost lansata si continuarea romanului vandut in peste 11 milioane de exemplare. […]

vineri,
29 mai, 2020

#365decarti – Cântecul lebedei mecanice

Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.  

Citește toate articolele