Colum McCann este un artist al cuvântului. A demonstrat asta în toate romanele publicate până acum: Zoli, Dansatorul, Goana nebună a lumii, Treisprezece priviri diferite. Transatlantic este, într-un fel, un capăt de drum, un vârf al măiestriei autorului. Atlanticul separă două lumi, America și Irlanda. Dar le separă sau le unește? Ajungem, astfel, la tema cărții, pentru că cele două sunt „create” pe măsură ce se succed capitolele cărții, ajungând să se asemene până la confuzie. Pentru irlandezi, Atlanticul nu există. Există însă Transatlanticul, pentru că istoria lor este, din secolul al XVIII-lea, legată de Lumea Nouă, ca un pod aerian. Așa și începe cartea: deasupra Atlanticului, în 1919, Alcock și Brown, la bordul unui bombardier dezafectat, asigură primul transport poștal între Statele Unite și Irlanda. Prima parte a cărții pare să fie compusă din trei nuvele care leagă destinele celor care trăiesc de o parte și de alta a Atlantiului: de la aviatori aventurieri, până la politicieni și chiar un fost sclav de culoare. Acesta, pe nume Douglass, vine în 1846 să le prezinte notabilităților din Irlanda un pamflet anti-sclavagist. Bărbatul, bine primit, bun vorbitor, cu haine de bună calitate, înțelege curând că irlandezii de rând sunt mai săraci, mai puțin liberi și mai chinuiți decât el. Foamea esre cea care îi face pe mulți să plece în căutarea visului american. Următoarele două părți ale cărții unesc cele două lumi, personajele și epocile. Regăsim temele preferate ale lui McCann: străinii, sărăcia, războiul, succesul. Războaiele au decimat ambele țări. Stilul lui McCann este ca un curent marin, are o capacitate uimitoare de a ne transporta, cu câteva cuvinte, într-o scenă, într-un portret, în tristețe sau în bucurie. Cu cât se succed paginile, cu atât suntem antrenați în această construcție magistrală.

Viețile noastre seamănă cu o rețea de tuneluri, ne spune autorul, care se interconectează uneori, lăsând din când în când lumina să pătrundă, apoi aruncându-ne din nou în întuneric. Ne ghidăm după o bandă a lui Mobius, apoi, la un moment dat, ne întoarcem la cei care au fost cândva, pentru ca, la final, să ne recunoaștem în ei.

Această bandă a lui Mobius este de fapt cheia cărții a cărei acțiune se desfășoară, se înfășoară, pare să fie mai mule benzi însă este una singură.

Un roman plin de viață, subtil, magic.

Sursa: lacauselitterarire.fr

  Imprimă acest articol