După ce s-a impus în conștiința cititorilor ca un Ken Follett de limbă spaniolă, prin romanele sale Catedrala mării și Mâna Fatimei (apărute de asemenea la editura RAO), scriitorul catalan Ildefonso Falcones abordează secolul al XVIII-lea din istoria iberică, unul de apogeu imperial, considerat al luminilor în cultura hispanică, dar care pentru sclavi, minoritățile etnice și oricine era diferit, a rămas unul întunecat, de luptă continuă împotriva asupririi, limitării libertăților fundamentale sau intoleranței generalizate. Protagonistele în Regina desculță sunt două femei, reprezentantele a două comunități discriminate rasial, împinse la marginea societății majoritare, unde încearcă fiecare să supraviețuiască în stilul propriu. Caridad, sclava de culoare, traficată din Africa în Cuba, pentru a munci pe plantație, apoi eliberată de patronul ei muribund, în timp ce erau îmbarcați pe un vas care îi ducea spre Spania, și Milagros, tânăra țigăncușă rebelă aflată mereu în căutarea libertății și a iubirii pasionale. Cele două eroine devin prietene de nedespărțit, într-o lume unde trebuie să poarte povara comună a câte unui dublu dezavantaj: acela de a fi femeie și acela de a aparține unei etnii persecutate. Ele trec împreună prin peripeții palpitante sau tragedii cumplite, încercând să supraviețuiască și să găsească un pic de fericire în tumultul evenimentelor politico-sociale ce se învolburează tot mai sufocant în jurul lor.

Ildefonso Falcones restaurează panorama vremii dintr-o perspectivă inedită, aceea a marginalilor, a neintegraților. Prezentarea asprelor condiții de viață ale sclavilor eliberați din colonii, uneori mai grele decât ale celor nesloboziți, ale gitanilor disprețuiți, demonizați și persecutați, aduce o viziune nouă asupra unei întregi perioade istorice. Inclusiv la nivel cultural, pentru că tocmai în efervescența periferică asistăm la nașterea unor expresii creative de mare intensitate în muzică sau dans, în acest mediu avându-și originea celebrul flamenco, acum simbol al spiritualității iberice cunoscut în întreaga lume. Poate că percepția feminină a universului narativ ar fi fost și mai credibilă dacă venea de la o scriitoare, nu de la un scriitor, dar efortul de documentare în privința situației femeii în societatea patriarhală a anilor 1740/1750 e cu adevărat remarcabil. 

Regina desculță este un roman realist, dur, cutremurător în anumite momente, care cuprinde între paginile sale și multă frumusețe artistică, senzualitate sau sentimente profunde de iubire necondiționată – atât aspecte ale umanității rapace, sinistre, cât și ale celei în forma sa ideală.

  Imprimă acest articol