O vreme l-am confundat pe William Saroyan cu William Styron. Apoi am văzut The Banishment, filmul lui Andrei Zvyagintsev, ecranizarea uneia din cărţile lui şi mi-am zis că e timpul să fac ceva în acest sens. Aşa că am intrat în librărie, am luat una din cărţile lui de pe raft şi am citit primele fraze: „Nebunia era o trăsătură a familie. Se înţelege că atîta timp cît un bărbat nu se smintea era încă necopt…” Se-nţelege că o astfel de carte îţi cîştigă negreşit încrederea. Şi am citit-o pînă la capăt. Pe nerăsuflate, căci e acel gen de carte.

 

17 povestiri cu tot atîtea relaţii şi întîmplări de viaţă cu copii, adolescenţi şi bătrîni, istorii pline de umor, tandreţe şi înţelepciune dintr-un orăşel american pe nume Fresno populat cu imigranţi armeni. Cineva îşi dă foc la casă pentru a încasa o asigurare şi apoi priveşte „frumuseţea, inteligenţa şi iscusinţa” incendiului. Un tată îşi împrieteneşte fetiţa cu un vierme ieşit la aer din piersica unde locuia. Un alt tată discută cu fiul său şi-i spune acestuia că „douăzeci de ani este vîrsta cea mai frumoasă din viaţa unui om”, fiul nu-l crede, dar e tatăl lui şi e acolo cînd are cea mai mare nevoie de el. Un tip vrea să facă din plictiseală înconjurul lumii pe bicicletă. Un băiat învaţă scrimă, dar nu găseşte pe nimeni în cartier care să-i aducă vreo ofensă şi pe care să-l provoace la duel. Un alt băiat se îndrăgosteşte de fata aleasă să fie soţia prietenului său şi, cum acesta n-o place, îi arată acestuia cît de frumoasă e. Un alt băiat pleacă de acasă cu pluta (la propriu), iar fratele lui mai mic visează să poată face şi el asta într-o zi. Un bătrîn îl cheamă la el pe un adolescent şi-spune: „O să te învăţ cum să eviţi de a fi copleşit de prima fată care pare copleşită de tine”, apoi îl învaţă şi cum să-şi aleagă o soţie. Şi tot aşa.

 

În cartea asta de povestiri, Saroyan pare un Salinger stabilit în cartierul imigranţilor, dar, de fapt, Jack Kerouac este un Saroyan plecat de-acasă şi aflat mereu pe drum. Kerouac l-a citit pe Saroyan cînd era adolescent şi scrisul lui l-a marcat. De fapt, toată generaţia beat îi datorează cîte ceva lui Saroyan, un scriitor dintre cei mai interesanţi. Cînd i s-a acordat un Pulitzer pentru dramaturgie l-a refuzat spunînd că industria nu poate judeca arta. Cînd i s-a acordat un Oscar pentru scenariu a trebui convins să accepte statueta pe care o considera prea grea s-o care pînă acasă. Una din piesele care i s-au jucat pe Broadway a scris-o într-o zi şi-o noapte. A scris cîteva sute de povestiri. Pînă la bătrîneţe le voi citi pe toate.

 

Autor: Marius Chivu

https://blog.carturesti.ro/recenzie-nebunie-in-famile-de-william-saroyan/

  Imprimă acest articol