Evenimente / Știri

#365decarti – Ella, ANGELA BECERRA

Am început lectura acestei cărți întrebându-mă cine e Ángela Becerra. Și mi-am răspuns: probabil o scriitoare foarte bună, din moment ce a primit „Premiul Iberoamerican pentru Proză – Planeta-Casamérica în 2009, pentru volumul de față, volum publicat în România, un an mai târziu la editura Rao. Restul informațiilor pe care le-am mai aflat despre scriitoare sunt de pe coperta trei a cărții, iar ceea ce este demn de menționat din tot ce scrie acolo e faptul că romanele ei au câștigat numeroase premii; de aici rezultând că e o scriitoare extrem de talentată.

Ella, romanul pe care am avut plăcerea de a-l lectura, de a-l savura de-a dreptul, redă între copertele sale o complexă și mișcătoare poveste de dragoste, combinată cu un erotism rafinat și de o senzualitate extremă și ascunzând adevărate abisuri ale singurătății, pe care le traversează personajul principal.

Ella este o scriitoare de origine columbiană (ca și autoarea de altfel) care locuiește în Italia. În urma unui grav accident în care și-a pierdut soțul și fetița, și pentru care se simte extrem de vinovată, deoarece ea era cea de la volan, Ella a încetat să mai scrie, a încetat să mai fie ea, să mai lupte pentru supraviețuire. Speră totuși că fetița ei mai este încă în viață și tocmai de aceea se întoarce la Florența, în căutarea ei. Nefericirea și depresia încep să-și spună cuvântul și tocmai de aceea caută mijloace de a le alunga. Examinarea și lecturarea unor cărți într-un anticariat ori cursul de restaurare a cărților, la care s-a înscris și în care pune pasiune pentru a readuce poveștile la viață sunt doar două dintre „uneltele” cu care încearcă să-și umple golul sufletesc.

O a treia încercare de a trece peste rana sfâșietoare din suflet este Doamna Înlăcrimată, un personaj tăcut și misterios care primește în splendida ei casă numeroși bărbați faimoși pe care îi fascinează fără să întreprindă practic nimic și care pur și simplu o adoră; niciunul dintre aceștia nu ghicește cine se ascunde sub masca ei pe care este prins un diamant albastru sub formă de lacrimă.

În tot acest timp, povestea ne aduce în prim plan un bărbat la fel de singuratic și întristat căruia la fel, viața nu i-a servit altceva decât crunte eșecuri și amare dezamăgiri.

Să fie oare cei doi jumătăți ale aceluiași întreg?

Să fie oare ei capabili de a-și oferi unul altuia alinarea și confortul necesar?

Să fie oare posibil mai mult decât un singur moment de fericire în viețile lor?

 

 

 

http://recenziibeletristica.blogspot.com/

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

luni,
20 mai, 2024

Editie noua a cartii “1077 de trepte” – autor Dan Voiculescu

Editura RAO va pune pe piata o noua editie a cărţii “1077 de trepte” de Dan Voiculescu. Asta după ce, mare parte dintre volumele din prima ediţie s-au epuizat in majoritatea punctelor de vanzare de la nivel naţional. Cartea care oferă o perspectivă unică asupra provocărilor și reflecțiilor autorului în timpul detenției, va fi, in […]

miercuri,
26 octombrie, 2022

JOHN BOYNE lanseaza Ruinele timpului (continuare a bestsellerului Baiatul cu pijamale in dungi).Festivalul FILIT 2022 de la Iasi

Vineri, 21.10.2022, apreciatul autor JOHN BOYNE a participat la festivalul FILIT de la Iasi. Numerosi cititori au fost prezenti in sala Teatrului National pentru a-l asculta pe autorul cartii Baiatul cu pijamale in dungi si pentru a lua autografe. Cu aceasta ocazie, a fost lansata si continuarea romanului vandut in peste 11 milioane de exemplare. […]

vineri,
29 mai, 2020

#365decarti – Cântecul lebedei mecanice

Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.  

Citește toate articolele