John Whitman Sutter, un ambițios avocat de pe Wallstreet locuiește cu soția sa Susan Stanhope Sutter, o femeie, deși ușor snoabă, extrem de frumoasă și inteligentă pe Coasta de Aur. La prima vedere cei doi au o căsnicie obișnuită, cu doi copii pe care îi văd în timpul vacanțelor și o viață socială foarte activă. Deși familia Sutter face parte din elita veche a societății americane stabilită într-unul din puținele locuri de pe Noul Continent care încă încearcă să păstreze gloria nobilimii de altă dată. John Sutter afirmă că dacă nu cunoști bunele maniere, nu ai relațiile potrivite sau atitudinea corespunzătoare, nu te vei regăsi niciodată. Spre deosebire de soția lui, Susan, el nu s-a născut într-o familie bogată, dar fiind un avocat priceput, a putut să se strecoare cu ușurință printre obiceiurile rezidenților locali și să adopte stilul lor de viață. Totul pare să decurgă normal atât la reședința Stanhope, cât și în cluburile pe care John le frecventează până în ziua în care noul său vecin, Frank Bellarosa se mută pe proprietatea de lângă a lui. Nu este ușor să fii vecinul capului mafiei newyorkeze, iar soția ta să fie o roșcată fără inhibiții, independentă și cu standarde sociale foarte ridicate. Secrete ce ies la suprafață, mistere neelucidate, morți suspecte sunt doar o parte din ingredientele pe care Nelson DeMille le-a folosit și, apoi, le-a relatat cu un sarcasm elegant, plăcut ochiului.

Autorul reușește să captiveze și să trezească interesul cititorului încă din primele pagini, când doi dintre protagoniști, Frank si John, au o întâlnire neașteptată. Peronalitatea extrovertită a lui Frank Bellarosa este contagioasă, de multe ori inducând cititorul din mine in eroare. Cum ar putea un om atât de vesel și plin de viață să aibă atâtea secrete? Cum este posibil ca un om care se îmbracă simplu și împinge cărucioare cu legume să fie un om atât de periculos?

Personal, consider această lectură ca fiind ușoară, în ciuda numărului impresionant de pagini care o alcătuiesc. Acțiunea alertă și fără ocolișuri ține cititorul în priză, făcându-l dornic să descopere secretele dintre filele romanului cât mai repede și totuși să vrea ca timpul să nu treacă atât de repede și să mai poată să se plimbe alene pe cărările pietruite de pe Coasta de Aur. Mi-a plăcut antiteza celor două personaje masculine predominante în carte, dar cel mai mult, am fost impresionată de sinceritatea și deschiderea autorului către cititor. Doar la unii dintre clasicii literari am mai întâlnit cărți în care autorul se adresează cititorului prin intermediul personajelor ademenindu-l să nu lase cartea jos cu promisiuni ispititoare că dacă urmărim firul narațiunii ni se vor eludica misterele din spatele acțiunii anumitor personaje.

Recenzie realizată de Andra Burciu – https://readersrepublic.wordpress.com/

  Imprimă acest articol