Evenimente / Știri

#365decarti – Băiatul și gândacul magic

Darkus este un băiețel isteț, curajos și hotărât, care ajunge să locuiască cu unchiul lui după ce tatăl său dispare. Pentru că poliția nu face nimic în această privință, el începe o anchetă pe cont propriu, inițial. Însă, pe parcurs, nu doar că va descoperi importanța prieteniei, dar va avea un ajutor inedit: un gândac cu șapte picioare și un corn care ar speria majoritatea oamenilor. Nu și pe Darkus. El își dă seama repede că acel gândac este special. Ba mai mult: află că nu este singurul de acest fel și că aceste insecte pot fi niște camarazi loiali.

Ancheta lui îl va purta într-o lume periculoasă, cea construită de Lucretia Cutter, o femeie rea care deține un imperiu al modei. Vă sună cunoscut? Mie, da. Mi s-a părut că atât personajul ei, cât și ideea de bază a cărții, seamănă foarte multe cu 101 de dalmațieni. Lucretia, la rândul ei, colecționează gândaci pe care îi folosește, printre altele, pentru hainele create de ea. Bijuterii făcute din ei și elemente prețioase, rochii croite din pânză de păianjen și altele. Dar ea mai are un motiv, unul chiar mai sadic, iar tatăl lui Darkus a jucat fără să vrea un rol în asta, fapt ce a dus la răpirea lui. Va reuși Darkus, un biet copil fără altă putere în afară de prietenii lui, să își salveze tatăl din ghearele femeii și să o demaște?

La început am avut multe rețineri legate de această carte pentru că nu înțelegeam de ce ai citi ceva despre un gândac inteligent, dar, după ce am văzut cât de drăguț sunt antropomorfizați gândacii, am înțeles care este mesajul. Fiecare vietate are rolul ei pe lume și nu trebuie să subestimăm niciodată impactul pe care îl poate avea, la fel cum nu trebuie să subestimăm nici ființele în care putem găsi urme de inteligență și suflet.

Știați că un Maquech este o subspecie de gândac pe care bijutierii mexicani atașează aur și pietre prețioase, rezultatul fiind o bijuterie vie care se plimbă pe cel care o poartă? Sau că substanța numită carmin este extrasă dintr-un gândac? Dacă nu știați, atunci Băiatul și gândacul magic este lectura potrivită pentru a descoperi alte informații de acest gen. O recomand în special băieților, dar cred că și fetițele curajoase ar putea să o aprecieze.

Sandra Deaconu, https://sandradeaconu.blogspot.com/

 

 

Imprimă acest articol   Imprimă acest articol

Alte Evenimente / Știri de la RAO

luni,
20 mai, 2024

Editie noua a cartii “1077 de trepte” – autor Dan Voiculescu

Editura RAO va pune pe piata o noua editie a cărţii “1077 de trepte” de Dan Voiculescu. Asta după ce, mare parte dintre volumele din prima ediţie s-au epuizat in majoritatea punctelor de vanzare de la nivel naţional. Cartea care oferă o perspectivă unică asupra provocărilor și reflecțiilor autorului în timpul detenției, va fi, in […]

miercuri,
26 octombrie, 2022

JOHN BOYNE lanseaza Ruinele timpului (continuare a bestsellerului Baiatul cu pijamale in dungi).Festivalul FILIT 2022 de la Iasi

Vineri, 21.10.2022, apreciatul autor JOHN BOYNE a participat la festivalul FILIT de la Iasi. Numerosi cititori au fost prezenti in sala Teatrului National pentru a-l asculta pe autorul cartii Baiatul cu pijamale in dungi si pentru a lua autografe. Cu aceasta ocazie, a fost lansata si continuarea romanului vandut in peste 11 milioane de exemplare. […]

vineri,
29 mai, 2020

#365decarti – Cântecul lebedei mecanice

Una dintre cele mai recente apariții ale Editurii RAO, romanul Cântecul lebedei mecanice, al reputatului regizor Petrika Ionesco, a fost ales să reprezinte România la prestigiosul eveniment literar european anual Noaptea literaturii, care are loc pe data de 30 mai, la Paris.  

Citește toate articolele