Mă aşteptam să citesc un roman distopic cu adolescenţi transformaţi în eroi. Mă aşteptam să citesc o poveste cu tentă filosofică despre aceeaşi lume atât de cunoscută mie ajunsă la marginea autodistrugerii. Albastrul cerului al coperţii acestui roman ne îndeamnă însă la o altfel de meditaţie, la o altfel de spiritualitate. Păşind în lumea lui Chris Bohjalian, am descoperit un altfel de adolescent erou, unul uman, lipsit de latura ficţională.

„Mă refer la pornografia învăţată. Dacă am înţeles ceva în ultimii ani asta e: tot ceea ce ştiu băieţii şi tinerii despre sex au învăţat de pe internet, ceea ce înseamnă că au nişte aşteptări complet nerealiste. Iar fetele de vârsta mea? Câteodată fac tot felul de chestii ciudate pentru că le e teamă să spună nu. Vor să fie de gaşcă. Vor să fie plăcute. Da, pentru o fată care n-are niciun fel de respect de sine, ştiu despre ce vorbesc.”

Un jurnal în paşi de balet, pe „muzica” poetei Emily Dickinson, purtând cicatricile unei alte Emily. O Emily în derivă, o Emily a nimănui ce caută drumul spre casa magică a subconştientului, fiindcă realitatea i-a spulberat acel cămin real, plin de consistenţa unor braţe părinteşti. Se spune că trebuie să pierzi ceva ca să ajungi să-l apreciezi la adevărata valoare. Nu cred că este cazul lui Emily. Nu în totalitate. Emily a fost şi este o adolescentă cu probleme. Pe de o parte, putem spune că problemele ei s-au născut din neglijenţa părinţilor. Pe de altă parte putem privi obiectiv şi putem accepta că şi vârsta are un anumit grad de pericol ce capătă acţiune când eşti adolescent. Şi dacă a fost o adolescentă cu probleme, de ce încă mai este, de ce nu s-a schimbat nimic, ne vom întreba? Fiindcă lucrurile au luat-o razna. Ştiţi… razna ca într-o explozie a unei centrale nucleare.

Emily este fiica lui Bill şi a Mirei Shepard, ingineri la centrala nucleară de la Capul Abenaki. În dimineaţa când toată viaţa lui Emily este dată peste cap, cei doi îşi pierd viaţa în explozia centralei. Nori radioactivi se ridică în atmosferă, mulţimea intră în panică, vinovatul este repede găsit: Bill Shepard. Antecedentele lui cu băutura nu-l ajută prea mult în procesul de disculpare, pierzându-şi viaţa în explozie făcându-l un şi mai bun ţap ispăşitor. Dar cum rămâne cu Emily?

Închideţi ochii, luaţi-vă de mână este un jurnal al suferinţei, degradării, deznădejdei şi a încercării de a da o ultimă şansă vieţii. Este un dans al prezentului cu trecutul pe boantele însângerate ale unui viitor indescifrabil. Chris Bohjalian ne aruncă în vâltoarea unei vieţi distruse ce încearcă să-şi încălzească trupul muritor cu o ultimă scânteie a sufletului.

Recenzie realizată de Diana Daniela Macovei – https://readingforsouls.wordpress.com/

 

  Imprimă acest articol